Dăncilă, nemulțumită de rezoluția PE: Un bun român nu votează niciodată împotriva propriei ţări

Viorica Dăncilă, Parlamentul European

Premierul Viorica Dăncilă afirmă că rezoluţia adoptată marţi de Parlamentul European cu privire la statul de drept în România este una "politică" şi "profund incorectă".

Categoric, se vede că este o rezoluţie politică. Este profund incorectă şi în cel puţin câteva puncte nu are temei deloc, iar în altele nici măcar nu se referă la România. În fapt, această rezoluţie este expresia intereselor electorale ale marilor grupuri politice europene - popularii, care sunt majoritari şi social-democraţii", a declarat Viorica Dăncilă marţi seară pentru Antena 3, potrivit Agerpres.

Ea a oferit câteva argumente în susţinerea afirmaţiilor sale.

"S-au respins amendamentele de condamnare explicită a protocoalelor între servicii secrete şi instituţiile sistemului judiciar, de parcă astfel de protocoale ar fi uzuale în Uniunea Europeană, când în realitate sunt de neacceptat. Apoi, este de neînţeles critica aruncată asupra Jandarmeriei Române, în condiţiile în care intervenţia forţelor de ordine din celelalte state membre ale UE este perfect identică cu cea a jandarmilor români", a spus Dăncilă.

Premierul a adăugat, referitor la votul dat în PE, că "este absolut regretabil că s-au găsit europarlamentari români care să voteze împotriva României".

Citește și
viorica dancila
Viorica Dăncilă s-a declarat "dezamăgită şi revoltată" de concluziile raportului MCV
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

"Sunt câteva limite pe care nu ar trebui să le încalce niciun bun român niciodată şi în nicio împrejurare. Un bun român nu votează niciodată împotriva propriei ţări, indiferent de context, indiferent de războiul politic, indiferent de câte beneficii electorale ar obţine prin asta în propria ţară. Este trist să vezi români împotriva României, aşa cum am văzut în situaţia acestei rezoluţii", a mai afirmat Dăncilă.

Marţi, Parlamentul European a adoptat rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România, cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă "profunda preocupare" a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi care "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Dăncilă: E aşa o disperare mare să plece Guvernul PSD-ALDE. Cine să vină, cu ce sprijin parlamentar?
Dăncilă: E aşa o disperare mare să plece Guvernul PSD-ALDE. Cine să vină, cu ce sprijin parlamentar?

Viorica Dăncilă a afirmat marţi seară că există "o convergenţă" între criticile de la nivel european la adresa României şi luările de poziţie ale preşedintelui Iohannis, dar şi ale altor lideri politici cu scopul "disperat" să plece Guvernul PSD-ALDE.

Viorica Dăncilă s-a declarat
Viorica Dăncilă s-a declarat "dezamăgită şi revoltată" de concluziile raportului MCV

Premierul Viorica Dăncilă s-a declarat "revoltată şi dezamăgită" de concluziile raportului MCV al Comisiei Europene privind România pe motiv că argumentele Guvernului României nu ar fi fost luate în seamă la elaborarea documentului, relatează Agerpres.

Viorica Dăncilă nu mai vine în Parlament, la ”Ora prim-ministrului”. Motivul anunțat
Viorica Dăncilă nu mai vine în Parlament, la ”Ora prim-ministrului”. Motivul anunțat

Premierul Viorica Dăncilă nu va mai fi prezentă, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterile de la "Ora prim-ministrului".

Dăncilă:
Dăncilă: "Suntem pregătiţi şi putem prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară, că România este pregătită să preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, fiind făcute chiar pregăririle pentru Summit-ul care va avea loc în 2019 la Sibiu.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.