Clotilde Armand anunță o decizie ”fără precedent”: ”Vremea lucrărilor de mântuială a trecut”

Clotilde Armand
Agerpres

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat miercuri că a luat o ”decizie fără precedent” în sectorul pe care îl conduce, sancționând două firme care nu au respectat condițiile contractuale.

Potrivit edilului, este vorba despre două societăți comerciale care ”au crezut că pot încasa bani publici fără să-și facă treaba la care erau obligate prin contract”.

Mai exact, cele două firme trebuiau să planteze arbori și arbuști în mai multe zone din Sectorul 1.

Cele două contracte încheiate cu Primăria Sectorului 1, însumate, sunt în valoare de peste 940.000 de lei.

Mesajul primarului Clotilde Armand:

Citește și
Chioșcurile de la metrou din stația Gara de Nord au fost demolate, a anunțat Clotilde Armand
Chioșcurile de la metrou din stația Gara de Nord au fost demolate, a anunțat Clotilde Armand
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Am luat o decizie fără precedent la Primăria Sectorului 1. Două societăți aflate în relații contractuale cu Primăria vor fi penalizate pentru nerespectarea standardelor de calitate a lucrărilor efectuate. Am decis să blocăm garanția de bună execuție la două societăți care au crezut că pot încasa bani publici fără să-și facă treaba la care erau obligate prin contract. Valoarea totală a garanției de bună execuție este de 942.492,97 lei din care 743.717,96 lei pentru SOCIETATEA CONSTRUCȚII GENERAL MEDITERRANEA SRL și 198.775,01 lei pentru ASOCIEREA AMBRO GARDEN S.R.L. & VI.MA.RA. S.R.L & MAXI DESIGN CONSTRUCT S.R.L. Cele două firme ar fi trebuit să planteze arbori și arbuști în mai multe zone din Sectorul 1, cum ar fi: Bucureștii Noi, Gara de Nord, Știrbei Vodă, Mihalache-Turda, Titulescu-Banu Manta, Șos. Pipera, Calea Victoriei, Aviatorilor, Floreasca, Romană etc.

Toate societățile care au contracte cu noi trebuie să înțeleagă că nu vom mai tolera nerespectarea prevederilor contractuale și că nu vom mai închide ochii la încălcarea termenelor și a standardelor de calitate a lucrărilor. În Sectorul 1, vremea lucrărilor de mântuială și a lui «merge și-așa» a trecut” - a transmis Clotilde Armand pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu. Reacția primarului
Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu. Reacția primarului

Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis că ”problemele de fashion nu sunt în atribuţiile Poliţiei Sectorului 1”.

Chioșcurile de la metrou din stația Gara de Nord au fost demolate, a anunțat Clotilde Armand
Chioșcurile de la metrou din stația Gara de Nord au fost demolate, a anunțat Clotilde Armand

Chioșcurile de la metrou din stația Gara de Nord au fost demolate, a anunțat Clotilde Armand. Primarul sectorului 1 a făcut publice și imagini de la acțiunea de demolare.

Clotilde Armand, despre cum încearcă ”interlopii” să o intimideze: ”Mobilizarea mafiei este impresionantă”
Clotilde Armand, despre cum încearcă ”interlopii” să o intimideze: ”Mobilizarea mafiei este impresionantă”

Primarul sectrorului 1, Clotilde Armand, susţine că, timp de o săptămână, mai multe persoane au urmărit-o și i-au filmat casa.

Marcel Ciolacu spune că Tudorache a câştigat alegerile la Sectorul 1. ”Presupun că doamna Clotilde nu e bolşevică, va pleca”
Marcel Ciolacu spune că Tudorache a câştigat alegerile la Sectorul 1. ”Presupun că doamna Clotilde nu e bolşevică, va pleca”

Marcel Ciolacu a declarat luni noapte că Daniel Tudorache a câștigat alegerile de la Sectorul 1, iar Clotilde Armand trebuie să își dea demisia.

Clotilde Armand: Conducerea RAAPPS distruge voit monumentul Hotel Triumf
Clotilde Armand: Conducerea RAAPPS distruge voit monumentul Hotel Triumf

Primarul sectorului 1 Clotilde Armand acuză conducerea RAPPS că distruge în mod ”voit” monumentul Hotel Triumf din București, pe care îl lasă să se degradeze, deși situația gravă a clădirii este deja cunoscută.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.