Avocatului Poporului ar putea câștiga lunar peste 30.000 de lei, la inițiativa PSD

×
Codul embed a fost copiat

Senatorii i-au făcut un cadou nesperat Avocatului Poporului. Victor Ciorbea ar putea câştiga lunar peste 30.000 de lei pensie şi salariu, după ce senatorii au dat votul final pe o iniţiativă legislativă a unor social-democraţi.

Textul prevede că funcţia de Avocat al Poporului este asimilată celei de ministru, cu un salariu de peste 11.000 de lei pe lună, iar pensia este 80 la sută din indemnizaţia brută, aflată în plată, a unui judecător al Curţii Constituţionale, plus sporurile aferente.

Legea îi dă voie lui Ciorbea să cumuleze cele două venituri. Pentru a se bucura de noile prevederi, textul trebuie promulgat de şeful statului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Persoana bolnava in spital
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul unui elev ajuns la spital cu maxilarul rupt
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Ludovic Orban, despre OUG privind legile justiţiei: Vom sesiza Avocatul Poporului
Ludovic Orban, despre OUG privind legile justiţiei: Vom sesiza Avocatul Poporului

Partidul Naţional Liberal va sesiza Avocatul Poporului privind ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul unui elev ajuns la spital cu maxilarul rupt
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul unui elev ajuns la spital cu maxilarul rupt

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unui elev de 16 ani, care a ajuns la spital cu fractură de maxilar, după ce a fost bătut de un coleg. 

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.