VIDEO. Momentul în care Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina. Discursul președintelui rus din 24 februarie 2022

×
Codul embed a fost copiat

"Am luat decizia unei operaţiuni militare speciale" - sunt cuvintele prin care Vladimir Putin lansează, pe 24 februarie 2022, invadarea Ucrainei, declanşând cel mai grav conflict de pe continentul european de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Într-un context de tensiuni sporite cu Occidentul, preşedintele rus dă startul ostilităţilor cu puţin înainte de ora 6.00 a.m. (03.00 GMT), într-o declaraţie-surpriză la televiziune.

Obiectivul este o "demilitarizare şi denazificare a Ucrainei", declară dur liderul de la Kremlin, reiterându-şi acuzaţiile nefondate de "genocid" orchestrat de Ucraina în estul rusofon al ţării şi denunţând o politică "agresivă" a NATO.

„Împrejurările cer un răspuns ferm şi imediat din partea noastră. Republicile din Donbas au cerut ajutorul Rusiei. Așa cum prevede Articolul 51, paragraful 7 din, Carta Naţiunilor Unite, în conformitate cu aprobarea dată de Consiliul Federaţiei Ruse şi cu acordul de prietenie și asistență pentru Republicile Populare Donețk şi Lugansk, am decis lansarea unei operațiuni militare speciale. Obiectivul acesteia este protejarea celor care timp de 8 ani au suferit abuzuri şi genocid din partea regimului de la Kiev”, a spus președintele rus.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene "să depună armele" şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia.

„Cer soldaţilor ucraineni să depună imediat armele şi să plece acasă. Toţi membrii armatei ucrainene care se supun acestei cereri pot părăsi liberi zona conflictului şi se pot întoarce la familiile lor. Planul nostru nu este să ocupăm Ucraina. Oricine ar încerca să se amestece şi să creeze noi ameninţări pentru ţara şi poporul nostru, ar trebui să ştie că riposta Rusiei va fi imediată şi va antrena consecinţe cum n-aţi mai cunoscut în istoria voastră. Suntem pregătiţi pentru orice deznodământ. Sunt sigur că soldații și ofițerii credincioşi ai Rusiei își vor îndeplini datoria cu curaj şi profesionalism”, a mai spus Putin.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

Preşedintele Rusiei s-a adresat militarilor ucraineni spunându-le că părinţii şi bunicii lor nu au luptat "pentru ca voi să puteţi ajuta neo-naziştii". El a adăugat că doreşte să încerce să demilitarizeze şi să "de-nazifice" Ucraina.

Cu două zile mai devreme, Vladimir Putin a declarat "independenţa" teritoriilor separatiste ucrainene din Donbas - pe care Kievul o combate armat din 2014, scrie Agerpres.

Preşedintele rus ameninţă Occidentul cu "consecinţe fără precedent", dacă intervine.

Vezi cum s-a schimbat discursul lui Vladimir Putin pe parcursul primului an de război în Ucraina 

"Invazie de mare amploare" 

Explozii puternice erup pe cerul fostei republici sovietice. Exploziile zguduie capitala Kiev, Kramatorsk, cartierul general al armatei ucrainene în est, Harkov, a doua metropolă a ţării situată în apropierea graniţei cu Rusia. Ele răsună şi la Odesa, la Marea Neagră, precum şi la Mariupol, principalul port al ţării.

De la un capăt la altul al teritoriului, sirenele de raid aerian încep să urle.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, denunţă începutul unei "invazii de mare amploare".

Din zori, locuitori se înghesuie în metroul din Kiev, transformat în adăpost. "Am fost trezit de zgomotul bombelor, mi-am făcut bagajele şi am fugit", mărturiseşte pentru AFP Maria Kaşkoska, în vârstă de 29 de ani, ghemuită la metrou, în stare de şoc.

Promiţând că va "învinge", preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski proclamă legea marţială şi le cere celor 40 de milioane de concetăţeni săi "să nu se panicheze", într-un videoclip pe Facebook.

La porţile Kievului

Dimineaţa devreme, blindate ruse pătrund pe pământul ucrainean în nord - dinspre Belarus, aliat al Moscovei -, la sud şi la est.

Înzestrată cu o "superioritate aeriană totală" faţă de Ucraina - limitată în privinţa mijloacelor antiaeriene, în ciuda ajutorului militar în creştere din partea Occidentului -, armata rusă avansează spre Kiev, unde este impusă stare de asediu. Armata rusă vrea să "decapiteze guvernul" Ucrainei şi să instaleze autorităţi favorabile Moscovei, consideră surse militare occidentale.

Elicoptere ruseşti atacă aeroportul militar Hostomel, la porţile capitalei ucrainene.

De-a lungul orelor, trupe venite din peninsula ucraineană Crimeea - anexată în 2014 de Vladimir Putin - progresează în sud, unde preiau controlul la Henicesk, în regiunea Herson.

În nord-est, luptele se încing la Harkov, unde au fost desantaţi paraşutişti ruşi.

"Nu credeam că asta se va întâmpla în timpul vieţii mele", a declarat pentru AFP Olena Kurilo, în vârstă de 52 de ani, cu faţa acoperită de bandaje din cauza rănilor cauzate de tiruri. "Voi face totul pentru Ucraina, cât pot", asigură ea, profesoară într-o localitate lângă Harkov.

Putin, "proscris" internaţional

În ţările occidentale, plouă cu condamnări.

Preşedintele american Joe Biden anunţă un arsenal de sancţiuni economice şi financiare, menite să facă din liderul de la Kremlin "un paria pe scena internaţională".

Statele Unite, spune el solemn, vor apăra "fiecare centimetru din teritoriul NATO", dar nu vor trimite trupe în Ucraina, care nu este membră a alianţei militare. Pentagonul anunţă că va trimite încă 7.000 de militari în Germania, ceea ce ridică la 90.000 numărul soldaţilor americani din Europa.

Forţele armate ale ţărilor NATO sunt puse în alertă.

Liderii Uniunii Europene (UE) impun noi sancţiuni financiare "masive" Rusiei.

Între rarele voci disonante, China, având relaţii strânse cu Moscova, spune că "înţelege preocupările" Rusiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.