Manifestație pentru susținerea UE la Budapesta, după votul din Parlamentul European

×
Codul embed a fost copiat

Votul din Parlamentul european este o „mică răzbunare" împotriva Ungariei, pentru politica să mai dură față de migranți. E reacţia ministrul de externe de la Budapesta, ca un „ecou" al premierului Viktor Orban.

Reunit în sesiune plenară la Strasbourg, parlamentul a cerut lansarea unei proceduri împotriva Ungariei, pentru punerea în pericol a valorilor Uniunii Europene. Încă de la dezbaterile de dinaintea votului, Orban a spus că raportul, care a fost, până la urmă, adoptat, „insultă Ungaria şi onoarea naţiunii ungare".

În raportul prezentat de eurodeputata ecologista Judith Sargentini, Guvernul condus de Viktor Orban a fost acuzat de atacuri asupra mass-media, a minorităților, dar și asupra sistemului juridic, acuzații pe care premierul maghiar le-a respins. Nici ministrul de Externe nu s-a lăsat mai prejos.

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei: „Decizia Parlamentului European nu e nimic mai mult decât o mică răzbunare împotriva Ungariei, pusă la cale de politicienii pro-imigrație. A fost luată o decizie de condamnare a Ungariei și a poporului maghiar pentru că noi, maghiarii, am demonstrat că migrația nu este un proces necesar. Și această migrație poate fi oprită."

Peste două treimi din numărul total al eurodeputaţilor au votat pentru moţiunea de cenzură, care cere Comisiei Europene să lanseze procedura punitivă prevăzută de articolul 7 din Tratatul de la Lisabona. Adică, pedepsirea unui stat membru care pune în pericol valorile Uniunii Europene.

Citește și
Viktor Orban
Uniunea Europeană a decis declanșarea procedurilor pentru ca Ungaria să rămână fără drept de vot
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Şeful diplomaţiei maghiare a mai spus că Budapesta caută acum o cale de apel şi susţine că majoritatea necesară, de două treimi, nu ar fi fost obţinută dacă se luau în calcul şi cele 48 de abţineri.

Ministrul de Externe: „Acest raport este plin de minciuni patentate. Oricum, decizia a fost luată prin fraudă și, într-un fel, contravine contractelor europene."

La Budapesta, însă, mulţi maghiari şi-au exprimat susţinerea pentru Uniunea Europeană.

Protestatari: „Suntem bucuroși că Uniunea Europeană recunoaște, în sfârșit, și o spune clar lumii: Regimul Orban doar mimează democrația, este doar un simulacru de democrație pe care Orban îl prezintă străinătății. Este foarte important pentru întreaga lume să afle că el chiar este un dictator."

Votul de miercuri, de la Strasbourg, este primul de acest fel din parlamentul european, împotriva unuia dintre statele comunitare. Aceasi procedură a fost lansată şi împotriva Poloniei, la sfârşitul anului trecut, însă de Comisia Europeană. Dar, în acel caz, nu a fost dat încă un vot.

Dincolo de semnalul clar, suspendarea drepturilor de vot în UE, pentru Ungaria, este puţin probabilă, pentru că trebuie aprobată, în final, şi de liderii din Consiliul European.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Ce înseamnă pentru Ungaria activarea Articolului 7. Drepturile pe care le pierde în UE
Ce înseamnă pentru Ungaria activarea Articolului 7. Drepturile pe care le pierde în UE

Membrii Parlamentului European au votat miercuri sancționarea Guvernului Ungariei, care este acuzat de erodarea democrației și de faptul că nu a reușit să păstreze valorile fundamentale ale Uniunii Europeme.

Uniunea Europeană a decis declanșarea procedurilor pentru ca Ungaria să rămână fără drept de vot
Uniunea Europeană a decis declanșarea procedurilor pentru ca Ungaria să rămână fără drept de vot

Parlamentul European a votat, miercuri, pentru declanșarea procedurilor privind activarea Articolului 7, prin care Ungaria rămâne fără drept de vot în Consiliul European.

Au reușit să facă în Ungaria ce nu au putut în România. ”În țară n-am realizat nimic”
Au reușit să facă în Ungaria ce nu au putut în România. ”În țară n-am realizat nimic”

Unii din cei mai mari producători de castraveţi din estul Ungariei sunt românii stabiliţi acolo. Într-un sat cu 2000 de locuitori din apropierea graniței peste trei sferturi sunt români, toţi agricultori.

Un comisar european include România în rândul statelor care vor să „distrugă” UE
Un comisar european include România în rândul statelor care vor să „distrugă” UE

Comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, a sugerat miercuri că România, Ungaria, Polonia și Italia ar dori slăbirea proiectului european, care se află „în pericol de moarte”.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.