Un român a fost prins în Franța că transporta canabis în valoare de 3,7 milioane de euro

canabis
iStock

Autorităţile franceze au confiscat săptămâna trecută o cantitate de 373 de kilograme de cannabis disimulat prin încărcătura de salată a unui camion frigorific ai cărui şoferi, un român şi un spaniol, au compărut luni în faţa unui tribunal.

Valoarea acestor droguri pe piaţa neagră este estimată la circa 3,7 milioane de euro, relatează Agerpres.

Camionul frigorific a fost supus unui control pe 18 decembrie în localitatea Coulombiers, pe autostrada A10.

Cei doi şoferi, ambii în vârstă de circa 50 de ani, au afirmat în faţa unui tribunal din oraşul Poitiers că nu ştiau că transportă droguri.

Procesul lor a fost amânat pentru luna februarie, până atunci ei urmând să rămână în arest preventiv.

Citește și
canabis
Patru kg de canabis, aduse din Spania prin curier. Doi tineri din Ploiești au fost arestați
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Peste 3,5 tone de canabis, confiscate în Oceanul Indian. Unde au fost descoperite
Peste 3,5 tone de canabis, confiscate în Oceanul Indian. Unde au fost descoperite

O încărcătură de peste 3,5 tone de răşină de canabis a fost confiscată vineri de o fregată a marinei franceze în Golful Oman, fiind cea mai mare captură înregistrată în acest an în regiune, a anunţat luni Ministerul francez pentru forţele armate.

Patru kg de canabis, aduse din Spania prin curier. Doi tineri din Ploiești au fost arestați
Patru kg de canabis, aduse din Spania prin curier. Doi tineri din Ploiești au fost arestați

Patru kilograme de cannabis au fost aduse din Spania de un curier, pentru a fi distribuite pe străzile din Ploieşti.

Traficant înarmat, prins în flagrant în Capitală. Captură impresionantă a DIICOT
Traficant înarmat, prins în flagrant în Capitală. Captură impresionantă a DIICOT

Procurorii DIICOT au reţinut un bărbat de 39 de ani din Bucureşti, după ce l-au prins în timp ce încerca să vândă 5 kg de canabis, drogurile fiind aduse din Spania.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.