UE va achiziţiona 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Moderna

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de achiziţionare a 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul experimental împotriva COVID-19 produs de compania farmaceutică americană Moderna, a anunţat vineri aceasta din urmă, potrivit Reuters.

În Statele Unite, vaccinul anti-COVID dezvoltat de compania americană Moderna a fost aprobat în regim de urgență și va fi livrat fără întârziere.

Președintele Donald Trump a dat vestea pe Twitter în această după-amiază, înainte ca Autoritatea Federală pentru Medicamente să facă anunțul oficial.

În prealabil, un comitet independent de experți a recomandat joi seară aprobarea vaccinului, cu 20 de voturi pentru și o abținere.

Principala diferenţă față de serul Pfizer ține de conservarea la rece. Vaccinul Pfizer are nevoie de minus 70 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare.

Citește și
coronavirus
Vaccinul anti-COVID al Moderna ar putea fi aprobat de EMA mai repede decât se preconiza
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În schimb, vaccinul Moderna poate fi ținut într-un frigider obișnuit. Ambele se administrează în două doze, Moderna - la interval de 28 de zile, iar Pfizer la 21 de zile. În studiile clinice, atât serul Pfizer cât și Moderna au prezentat o eficacitate de aproape 95 %.

Moderna va livra 160 de milioane de doze de vaccin în UE

 

În urma exercitării acestei opţiuni, Moderna va livra statelor UE în total 160 de milioane de doze de vaccin, primele livrări fiind prevăzute pentru începutul anului viitor, după aprobarea vaccinului de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), aşteptată pentru data de 6 ianuarie.

În SUA, vaccinul Moderna pare să fi primit deja vineri aprobarea din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit unei declaraţii a preşedintelui Donald Trump, încă neconfirmată de FDA.

Primul vaccin împotriva COVID-19 care va fi livrat statelor UE este cel produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech, EMA urmând să se pronunţe pe 21 decembrie asupra autorizării acestuia. Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre 300 de milioane de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech.

Acesta din urmă, la fel ca vaccinul Moderna, va fi administrat în două doze de persoană. A doua doză va fi administrată la 21 de zile după prima în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech şi la 28 de zile în cazul vaccinului Moderna.

O altă diferenţă între cele două vaccinuri priveşte conservarea la rece. Vaccinul Pfizer-BioNTech are nevoie de temperaturi cuprinse între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit. În afara super-congelatoarelor, vaccinul Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnuit, în timp ce vaccinul Moderna rezistă până la 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două
Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două

Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat săptămâna trecută vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi este pe punctul de a da aviz favorabil şi celui realizat de Moderna.

Vaccinul anti-COVID al Moderna ar putea fi aprobat de EMA mai repede decât se preconiza
Vaccinul anti-COVID al Moderna ar putea fi aprobat de EMA mai repede decât se preconiza

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a devansat cu aproape o săptămână data unei posibile autorizări a vaccinului împotriva COVID-19 produs de compania americană Moderna.

Al doilea vaccin care va fi aprobat în SUA. Serul ar putea fi distribuit în weekend
Al doilea vaccin care va fi aprobat în SUA. Serul ar putea fi distribuit în weekend

Un comitet de experţi americani a recomandat joi în cursul unui vot autorizarea de urgenţă a vaccinului contra COVID-19 al companiei Moderna, deschizând calea pentru expedierea dozelor din acest weekend, notează AFP.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.