SUA au aprobat trimiterea de sisteme de rachete cu lansare multiplă către Ucraina

lansator rachete
AFP

Administrația Biden a aprobat trimiterea de sisteme de rachete cu lansare multiplă, cu rază lungă de acțiune, Ucrainei, potrivit New York Times.

Transferul este unul important care ar putea ajuta enorm Ucraina în apărarea sa din regiunea Donbas, au transmis oficialii SUA.

Printre arme se vor număra și lansatoare de rachete mobile care pot trage mult mai departe decât cele pe care Ucraina le folosește acum.

Cu toate acestea, oficialii SUA nu au menționat detalii despre tipurile de rachete pe care le vor trimite.

Oficiali ai administrației ar considera, totuși, că acest tranfer ar putea fi privit drept o provocare de către Vladimir Putin. Însă, aceștia mai spun că se vor asigura că SUA nu vor oferi Ucrainei capacitatea de a lovi adânc în teritoriul Rusiei.

Citește și
elev
Supraviețuitorii masacrului din Texas au povestit cum au reușit să scape. Mărturia terifiantă a unui elev
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Statele Unite plănuiesc să includă Himars (sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate) și lansatoare de rachete multiple.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 94. Ucrainean condamnat la 15 ani de închisoare, după ce i-a ajutat pe ruși

Citește și...
Cristal de 830 de milioane de ani, conținând microorganisme antice, va fi deschis. Care e riscul unei pandemii apocaliptice
Cristal de 830 de milioane de ani, conținând microorganisme antice, va fi deschis. Care e riscul unei pandemii apocaliptice

Geologii sunt pe cale de a deschide un cristal de sare vechi de 830 de milioane de ani, despre care cred că ar conține microorganisme antice vii.

Supraviețuitorii masacrului din Texas au povestit cum au reușit să scape. Mărturia terifiantă a unui elev
Supraviețuitorii masacrului din Texas au povestit cum au reușit să scape. Mărturia terifiantă a unui elev

La câteva zile după ce un adolescent de 18 ani a ucis 21 de oameni cu o pușcă de asalt, inclusiv 19 copii, într-o şcoală din Texas, fostul preşedinte SUA Donald Trump a spus că soluţia pentru astfel de tragedii e înarmarea, nu dezarmarea populaţiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.