Statele Unite au aprobat primul medicament care tratează malaria

malarie
Getty

Primul medicament împotriva malariei a primit undă verde de la autoritățile Statelor Unite, relatează BBC. Tratamentul a fost creat special pentru tratarea malariei recurente, care face anual aproximativ 8,5 milioane de victime.

Tipul acesta de malarie este greu de tratat întrucât virusul ,,plasmodium vivax” poate rămâne inactiv în interiorul ficatului ani întregi înainte de a deveni activ. Când parazitul se activează, țânțarii pot transmite boala prin mușcătură altei persoane.

Copiii sunt expuși unui risc mai mare pentru că pot dezvolta mai multe variații ale bolii și devin tot mai slabi de fiecare dată când contactează boala.

Administrația pentru Alimente și Medicamente din America a dat o serie de aprobări în cazul noului medicament, numit ,,tafenoquine”, menit să elimine parazitul din organism și să prevină o îmbolnăvire viitoare. Acesta poate fi administrat împreună cu alte medicamente pentru a trata infecția imediată.

Momentan, pe piața medicamentelor, există un antidot pentru malarie care trebuie să se administreze timp de 14 zile, spre deosebire de tefenoquine, care necesită o singură doză.

Citește și
epilepsie, marijuana, sua, medicament
Primul medicament pentru epilepsie bazat pe marijuana, aprobat
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Deși Administrația pentru Alimente și Medicamente a aprobat medicamentul, reprezentanții ei susțin că trebuie luate în calcul și potențialele efecte secundare și recomandă ca oamenii să își facă analize înainte de a urma tratamentul.

De exemplu, oamenii care au o problemă enzimatică, numită deficiență G6PD, nu ar trebui să ia antidotul pentru că poate cauza anemie severă. De asemenea, acesta nu este recomandat persoanelor cu probleme psihice.

Tosuși, în ciuda acestor precauții, medicamentul ar putea reduce semnificativ malaria vivax din întreaga lume.

,, Abilitatea de a elimina parazitul din ficat este o realizare fenomenală și, în opinia mea, reprezintă unul dintre cele mai mari avantaje în privința tratării malariei din ultimii 60 de ani”, a spus profesorul Ric Price, de la Universitatea din Oxford, pentru BBC.

În același timp, dr. Hal Barron, președintele departamentului de cercetare și dezvoltare din cadrul GSK, compania care a dezoltat tratamentul, a declarat că aprobarea acestuia reprezintă un punct de referință în istorie pentru cei care suferă de malarie recurentă.

Tafenonquine a apărut încă din 1970, însă GSK a regândit modul său de utilizare pentru vindecarea malariei, iar următorul pas va consta în evaluarea rezultatelor tratamentului în țările în care malaria este o problemă semnificativă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Statul va deconta medicamentele pentru pacienții care suferă de atrofie musculară
Statul va deconta medicamentele pentru pacienții care suferă de atrofie musculară

Accesul pacienţilor români la tratamente noi se face cu paşi mici. Statul decontează doar câteva medicamente considerate revoluţionare care le pot salva sau prelungi viaţa bolnavilor.

Primul medicament pentru epilepsie bazat pe marijuana, aprobat
Primul medicament pentru epilepsie bazat pe marijuana, aprobat

Statele Unite au aprobat primul medicament pentru epilepsie bazat pe marijuana.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.