Rusia avertizează Armenia că vor urma „consecințele grave” dacă se supune jurisdicției Curții Penale Internaționale

rusia armenia
Profimedia

Rusia a avertizat Armenia cu privire la consecinţele grave pe le-ar suporta dacă se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.

CPI a emis mandatul luna aceasta, acuzându-l pe liderul de la Kremlin de crima de război a deportării ilegale a sute de copii din Ucraina, o decizie condamnată de Kremlin ca fiind lipsită de sens şi scandalos de partizană.

Armenia, un aliat tradiţional al Rusiei ale cărui legături cu Moscova s-au deteriorat de când Putin a ordonat invadarea Ucrainei, face demersuri pentru a deveni stat parte la Statutul de la Roma, ceea ce ar aduce statul caucazian sub jurisdicţia CPI.

RIA a citat o sursă din Ministerul rus de Externe, conform căreia Moscova consideră inacceptabile planurile Armeniei referitoare la CPI. Rusia a avertizat Erevanul cu privire la "consecinţele extrem de negative" pentru relaţiile bilaterale dacă îşi va duce la îndeplinire planul, care va trebui ratificat de Parlamentul armean după primirea aprobării din partea Curţii Constituţionale.

"Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale sunt absolut inacceptabile pe fondul recentelor mandate ilegale şi nule din punct de vedere juridic ale CPI împotriva conducerii ruse", conform sursei citate.

Citește și
Avdiivka, Donetk, Ucraina
GALERIE FOTO. Rusia transformă Avdiivka, un oraș din Donețk, într-un "loc asemănător celor din filmele post-apocaplitice"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea Armeniei.

Mandatul CPI are potenţialul de a complica planurile de călătorie globale ale preşedintelui Putin dacă ţara în care doreşte să călătorească este parte oficială la Statutul de la Roma.

Printre ţările în care preşedintele rus ar putea călători în acest an se numără Africa de Sud şi Turcia. În trecut, liderul de la Kremlin a călătorit în mod regulat în ţări din fosta Uniune Sovietică, inclusiv în Armenia, unde Rusia are trupe de menţinere a păcii şi o bază militară.

Legăturile Moscovei cu Erevan s-au deteriorat în ultimele luni. Armenia acuză eşecul Rusiei de a susţine pe deplin respectarea tratatului de încetare a focului din 2020 pe care l-a negociat cu Armenia şi Azerbaidjan pentru a pune capăt războiului asupra regiunii cu populaţie armeană Nagorno-Karabah din Azerbaidjan. Moscova a apărat acţiunile forţelor sale de menţinere a păcii, care până acum nu au intervenit pentru a pune capăt la ceea ce Armenia consideră că este o blocadă parţială a activiştilor azeri din Nagorno-Karabah.

Rusia are încheiat un pact de apărare reciprocă cu Armenia şi este un agent de putere tradiţional în regiunea Caucazului de Sud, dar se confruntă cu o concurenţă crescândă pentru influenţă din partea Statelor Unite, Uniunii Europene şi Turciei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei: Moscova ar putea distruge SUA dacă existenţa sa ar fi ameninţată
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei: Moscova ar putea distruge SUA dacă existenţa sa ar fi ameninţată

Rusia dispune de arme moderne, unice, capabile să distrugă orice inamic, inclusiv Statele Unite ale Americii, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev.

GALERIE FOTO. Rusia transformă Avdiivka, un oraș din Donețk, într-un
GALERIE FOTO. Rusia transformă Avdiivka, un oraș din Donețk, într-un "loc asemănător celor din filmele post-apocaplitice"

Rusia transformă Avdiivka într-un "loc asemănător celor din filmele post-apocaplitice", intensificându-şi bombardamentele şi forţând o închidere aproape completă a acestui oraş din linia întâi a frontului, spune un înalt oficial local.  

Putin susține că Rusia şi China nu creează o alianţă militară: „Totul este transparent, nimic nu este secret”
Putin susține că Rusia şi China nu creează o alianţă militară: „Totul este transparent, nimic nu este secret”

Rusia şi China nu creează o alianţă militară şi nu ascund nimic în termeni de cooperare militară, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu pentru televiziunea naţională rusă difuzat duminică.

Rusia consideră că Armenia, aliatul său, este vinovată de eșecul negocierilor cu Azerbaidjanul. Erevanul, tot mai indignat
Rusia consideră că Armenia, aliatul său, este vinovată de eșecul negocierilor cu Azerbaidjanul. Erevanul, tot mai indignat

Rusia a considerat, joi, că Armenia este responsabilă de eșecul negocierilor de pace cu Azerbaidjanul privind regiunea Nagorno-Karabah.

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de noi atacuri
Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de noi atacuri

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc, miercuri, de noi atacuri şi încălcarea unui armistiţiu, la o zi după cele mai grave violenţe între cele două ţări de la războiul din 2020 în regiunea disputată Nagorno Karabah.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.