Reuters: Singura morgă din apropierea închisorii în care a murit Navalnîi nu a primit trupul neînsuflețit al opozantului

×
Codul embed a fost copiat

Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard, oraşul din apropierea închisorii unde Navalnîi a murit subit vineri, a declarat telefonic sâmbătă pentru Reuters un angajat al morgii.

Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului, citând o notificare oficială înmânată de autorităţi mamei lui Navalnîi, Ludmila, şi a cerut ca trupul acestuia să fie încredinţat imediat familiei sale.

Iarmîş a confirmat şi ea că trupul lui Navalnîi nu se află la morga din Salekhard. Ea a explicat că mama lui Navalnîi şi avocatul opozantului rus s-au deplasat la morgă, dar aceasta era închisă, în pofida asigurărilor primite din partea coloniei penitenciare în care a murit Navalnîi că morga este deschisă şi că trupul opozantului se află acolo.

''Avocatul lui Aleksei şi mama lui au ajuns la morga din Salekhard. Era închisă, deşi colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcţionează şi că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe uşă. I s-a spus că a fost a şaptelea persoană care a sunat astăzi şi că trupul lui Aleksei nu se află la morgă'', a scris pe X Kira Iarmîş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce a făcut mama lui Alexei Navalnîi după anunțul morții fiului ei. Cum a fost surprinsă Lyudmila Navalnaya | FOTO
Ce a făcut mama lui Alexei Navalnîi după anunțul morții fiului ei. Cum a fost surprinsă Lyudmila Navalnaya | FOTO

Mama îndurerată a lui Alexei Navalny a sosit la închisoarea rusească arctică „Polar Wolf”, unde criticul Kremlinului și-a petrecut ultimele zile.  

România ”condamnă” Rusia pentru ”încălcările repetate ale normelor de drept internațional”, după moartea lui Aleksei Navalnîi
România ”condamnă” Rusia pentru ”încălcările repetate ale normelor de drept internațional”, după moartea lui Aleksei Navalnîi

România îi transmite Rusiei un mesaj dur, după moartea în închisoare, în condiții necunoscute, a politicianului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi.  

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.