Piețe închise în Beijing și amânarea reluării cursurilor pentru elevii din clasele primare. Trei noi cazuri de Covid-19

china
StirilePROTV

Municipalitatea din Beijing a închis vineri două pieţe şi a amânat reluarea cursurilor pentru elevii din clasele primare în urma descoperii a trei noi cazuri de COVID-19 în acest oraş.

Acest fapt are loc după două luni în care niciun nou caz de coronavirus nu a fost confirmat în capitala Chinei, transmite AFP.

Prima ţară afectată de noul coronavirus la sfârşitul anului trecut, China a reuşit între timp să frâneze considerabil epidemia, în ultimele săptămâni fiind înregistrate zilnic doar câteva noi cazuri de îmbolnăvire, majoritatea în rândul persoanelor revenite din străinătate, transmite Agerpres.

Însă la Beijing a fost confirmat joi un caz de COVID-19 de origine necunoscută, urmat vineri de alte două. Ultimul caz de COVID-19 confirmat înaintea acestora datează de la jumătate lunii aprilie. De la începutul epidemiei şi până atunci, la Beijing au fost confirmate în total 597 de cazuri de COVID-19 şi 9 decese.

Ultimele două persoane contaminate sunt angajaţi ai Centrului de cercetări asupra cărnii. Unul dintre ei vizitase recent oraşul Qingdao, din estul ţării. Două pieţe din Beijing unde au fost aceste două persoane au fost închise vineri total sau parţial şi vor fi dezinfectate.

Citește și
Coronavirus România, LIVE UPDATE 10 iunie
Țara care se așteaptă la un al doilea val de coronavirus în 2021. Ce măsuri vor lua
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De asemenea, autorităţile au decis amânarea reluării şcolii pentru trei clase primare până la o dată nedeterminată, după ce iniţial se stabilise că şcolile se vor redeschide luni. Elevii din capitala Chinei au revenit progresiv la şcoală începând de la sfârşitul lunii aprilie, după trei luni de vacanţă forţată şi de cursuri la distanţă.

Anunţarea noilor cazuri de COVID-19 a declanşat reacţii de îngrijorare pe reţelele de socializare în rândul populaţiei acestui oraş de peste 17 milioane de locuitori.

''Beijingul va fi incontrolabil! Trebuie ameliorată rapid prevenţia! Riscă să vină un al doilea val'', a scris un utilizator al reţelei de socializare Weibo, echivalentul Twitter în China.

''Tremur de frică (...) Mă duc să-mi cumpăr alte măşti. Sper că aceasta se va termina în curând'', comenta un altul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara din Europa care ar putea să scape de al doilea val de infectări cu coronavirus. Anunțul ministrului de Finanțe
Țara din Europa care ar putea să scape de al doilea val de infectări cu coronavirus. Anunțul ministrului de Finanțe

Germania are şanse mari să evite un al doilea val de infectări cu coronavirus, a susţinut vineri ministrul de finanţe Olaf Scholz, citat de Reuters.

Țara care se așteaptă la un al doilea val de coronavirus în 2021. Ce măsuri vor lua
Țara care se așteaptă la un al doilea val de coronavirus în 2021. Ce măsuri vor lua

Anul 2021 va fi unul de protecţie a economiei, având în vedere un potenţial al doilea val al epidemiei de nou coronavirus şi lupta pentru eliminarea efectelor sale economice, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, relatează MTI.

Coronavirus România, LIVE UPDATE 12 iunie. Bilanțul oficial al orei 13.00: 222 de noi cazuri de îmbolnăvire
Coronavirus România, LIVE UPDATE 12 iunie. Bilanțul oficial al orei 13.00: 222 de noi cazuri de îmbolnăvire

Coronavirus România, 12 iunie. Până în prezent, pe teritoriul României sunt 21.404 de cazuri de persoane infectate și 1.380 de decese.

Un guru din India care susținea că vindecă oamenii de Covid-19 cu sărutul lui a murit din cauza virusului
Un guru din India care susținea că vindecă oamenii de Covid-19 cu sărutul lui a murit din cauza virusului

Un bărbat din India care a susținut că îi poate ajuta pe oameni să scape de Covid-19, prin intermediul ritualurilor de exorcizare, pupându-le mâna, a murit după ce s-a infectat cu noul virus.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.