Parada din Bolivia, întreruptă de o explozie puternică: 8 morți, 40 de răniți

×
Codul embed a fost copiat

Petrecerile de stradă care au marcat parada din Bolivia s-au încheiat tragic pentru cel puțin opt persoane.

O explozie puternică a întrerupt veselia turiștilor și localnicilor care asistau la momentele artistice ale celor mai importante școli de sala din lume, scrie FoxNews.

Polițiștii susțin că opt persoane și-au pierdut viața și alte patruzeci au fost rănite. Incidentul s-a petrecut în orașul Oruro, situat la 250 de kilometri de capitala boliviană, La Paz.

Anchetatorii susțin că printre persoanele care și-au pierdut viața în urma deflagrației se numără trei copii.

Din primele ipoteze, poliția bănuiește că o tarabă mobilă se face responsabilă de producerea exploziei, întrucât aceasta era conectată la un rezervor de gaz, iar uleiul încins, cu care se pregăteau preparatele, ar fi fost cel care a produs tragedia.

Citește și
rio
Petrecerile de stradă, colorate și zgomotoase au început la Rio de Janeiro și Sao Paulo
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Citește și...
Explozie într-un bloc din Deva. O femeie de 86 de ani a suferit arsuri
Explozie într-un bloc din Deva. O femeie de 86 de ani a suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu a avut loc duminică dimineaţa la un bloc din municipiul Deva, iar în urma acesteia o femeie de 86 de ani a suferit răni de gradul întâi la nivelul feţei şi mâinilor, aceasta fiind transportată la spital.

Petrecerile de stradă, colorate și zgomotoase au început la Rio de Janeiro și Sao Paulo
Petrecerile de stradă, colorate și zgomotoase au început la Rio de Janeiro și Sao Paulo

Peste şase milioane de oameni sunt așteptați la carnavalurile braziliene. Dar astfel de sărbători au loc și în alte țări sud-americane, în Bolivia de exemplu.

Explozie de căutări de zboruri către țara care a ridicat recent vizele pentru români
Explozie de căutări de zboruri către țara care a ridicat recent vizele pentru români

Posibilitatea pe care românii o au de a călători fără viză reprezintă o oportunitate de a planifica vacanțe către o destinație mai îndepărtată și pentru o perioadă mai lungă de timp.

Amenzi uriaşe pentru cei care-şi deranjează vecinii cu mirosul de prăjeală
Amenzi uriaşe pentru cei care-şi deranjează vecinii cu mirosul de prăjeală

O decizie a unui tribunal din Italia ar putea provoca o explozie de procese.

Recomandări
Șeful NATO: Actele de spionaj ale Rusiei nu ne vor descuraja să susţinem Ucraina, ne coordonăm răspunsul
Șeful NATO: Actele de spionaj ale Rusiei nu ne vor descuraja să susţinem Ucraina, ne coordonăm răspunsul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat vineri drept inacceptabile presupusele activităţi de spionaj rusesc descoperite recent în Germania şi Marea Britanie şi a avertizat că aliaţii îşi coordonează foarte atent reacţia scrie AFP.

Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit
Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit

Craterul din centrul orașului Slănic Prahova s-a adâncit peste noapte cu 20 de centimetri. Deja 42 de oameni au fost evacuați din locuințe. Două familii care n-au avut unde să se ducă sunt găzduite temporar în pensiuni din zonă.

Rusia loveşte reţeaua feroviară din Ucraina pentru a paraliza transporturile militare, inclusiv ajutorul militar occidental
Rusia loveşte reţeaua feroviară din Ucraina pentru a paraliza transporturile militare, inclusiv ajutorul militar occidental

Rusia bombardează reţeaua feroviară a Ucrainei pentru a "paraliza" aprovizionările militare, inclusiv ajutorul militar occidental, Moscova pregătind o nouă ofensivă, a declarat vineri un responsabil de securitate ucrainean, citat de AFP.