O insulă din Hawaii ar putea deveni prima comunitate din SUA care a ajuns la imunizare completă

coronavirus

În Franța, numărul bolnavilor de Covid internați la terapie intensivă a trecut de 4.800 și se apropie de nivelul maxim istoric, înregistrat în noiembrie.

Marea Britanie a anunţat relaxarea restricţiilor, după ce a vaccinat jumătate din populație cu prima doză, însă oamenii au fost avertizați să ia în serios pericolele ce pândesc încă la tot pasul.

Iar peste ocean, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a salutat ritmul mult mai alert al campaniei de vaccinare, dar le-a cerut americanilor să nu lase garda jos.

Luni a fost prima zi din ultimele şase luni în care Londra nu a înregistrat niciun deces din cauza COVID-19. Sportul în aer liber este permis acum din nou în Anglia. S-au redeschis bazinele de înot neacoperite, la fel și terenurile de fotbal, baschet sau tenis.

Femeie: „Este minunat să văd pe toată lumea. Nu i-am văzut pe aceşti oameni deloc de când am intrat în lockdown. Este perfect, absolut perfect. Este începutul unei noi libertăţi, sper.”

Citește și
magazine
Țara din Europa unde cetățenii au acces în magazine doar cu programare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu peste jumătate din populație vaccinată cu prima doză, Anglia a ridicat consemnul „Stați acasă!", a doua faza a planului de normalizare după deschiderea școlilor la începutul lunii. De luni se pot întâlni în exterior șase persoane din două familii diferite, însă premierul Boris Johnson îi îndeamnă pe oameni să rămână precauţi, pentru ca relaxarea măsurilor să nu ducă la o situaţie mai gravă ca înainte.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: „Ieri (n.r. duminică) am înregistrat cel mai scăzut număr de noi infecţii din ultimele şase luni. Decesele şi internările în spitale sunt în continuă scădere, dar ne aflăm încă într-un val în plină expansiune în întreaga ţară şi este inevitabil, odată cu înaintarea în acest scenariu, să mai fie multe infectări, multe internări şi, din păcate, multe decese."

Franţa vecină a înregistrat luni o scădere semnificativă a numărului de noi cazuri de COVID faţă de zilele anterioare. S-au dublat, însă, decesele: 360 de morţi în 24 de ore. În timp ce medicii avertizează că spitalele ar putea fi în curând depăşite, populaţia se arată tot mai revoltată de ineficienţa anumitor măsuri. Mai multe persoane au protestat în faţa unui liceu din Paris, unde sunt peste 160 de elevi bolnavi sau suspecţi, iar 20 dintre părinţii acestora au murit din cauza SARS-CoV-2.

Profesoară: „Concret vorbind, noi nu vrem închiderea şcolilor. Nu vrem să mergem în vacanţă. Vrem un sistem coerent care să ne permită să putem preda mai departe, iar prin asta mă refer exclusiv la predarea de la distanţă."

Cele mai multe şcoli din Franţa sunt deschise, dar funcţionează cu reguli stricte. Elevii şi profesorii trebuie să poarte mască pe tot parcursul orelor, iar sălile sunt frecvent dezinfectate.

În partea cealaltă a lumii, o insulă din Hawaii cu 3.000 de locuitori ar putea deveni prima comunitate din Statele Unite care a ajuns la imunizare completă. Unii au trecut deja prin boală și au anticorpi, alții s-au vaccinat în cadrul campaniei care a luat startul la începutul lunii martie.

Brooks Baehr, reprezentant al Departamentului de Sănătate Publică din Hawaii: „Faptul că am putut aloca câteva doze pentru aceşti locuitori şi să-i protejăm, să-i izolăm de acest virus este minunat."

Peste 2.300 dintre locuitorii insulei au peste 15 ani, vârsta minimă pentru a primi serul. 65% dintre ei sunt imunizați cu cel puţin o doză.

Tânăr vaccinat: „E bine să poţi să te vaccinezi. Sper să ne putem întoarce toţi la normalitate, aşa cum ar trebui să fie lumea."

În Statele Unite, numărul de îmbolnăviri este în scădere, de la peste 77.000 la mijlocul săptămânii trecute, până la 43.000 de cazuri înregistrate luni. Până acum, aproximativ 143 de milioane de americani au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Covid-19 în Europa. Anglia relaxează restricțiile, în timp ce pandemia face ravagii în Franța
Covid-19 în Europa. Anglia relaxează restricțiile, în timp ce pandemia face ravagii în Franța

În Franța, numărul bolnavilor de Covid internați la terapie intensivă a trecut de 4.870 și se apropie de varful din noiembrie.

Țara din Europa unde cetățenii au acces în magazine doar cu programare
Țara din Europa unde cetățenii au acces în magazine doar cu programare

Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă „lumina de la capătul tunelului", în pofida celui de-al „treilea val" al pandemiei, declara duminică seară încrezător comisarul european pentru piaţa internă.

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, propune petrol în schimbul vaccinurilor anti-COVID-19
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, propune petrol în schimbul vaccinurilor anti-COVID-19

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a propus ca ţara sa să plătească pentru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus cu petrol, chiar dacă a oferit puţine detalii despre cum ar funcţiona o astfel de schemă, informează luni Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.