O femeie a fost ţinută captivă într-o rulotă încuiată timp de patru ani, în Houston. Cum a reușit să scape de agresor

femeie rulota
ABC News

Un bărbat din Houston, SUA, a fost acuzat de răpire, pentru că ar fi ținut o femeie captivă într-o rulotă încuiată, timp de patru ani.

Abraham Bravo Segura, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat, miercuri, și acuzat de răpire, o infracțiune gravă, după ce ar fi reținut-o pe femeia în vârstă de 32 de ani, „ascunzând-o și ținând-o” într-un loc în care „nu era probabil să fie găsită”, potrivit unei plângeri.

De asemenea, el ar fi ținut-o împotriva voinței ei, amenințând-o cu moartea, se mai arată în plângere, scrie ABC.

Se pare că femeia a reușit să ceară ajutor, sunând de pe un telefon din interiorul casei, în timp ce Segura era la serviciu.

Ajutoarele de șerif care au răspuns au constatat că toate ieșirile din rulotă erau încuiate, iar la ferestre erau montate gratii antiefracție, potrivit înregistrărilor de la tribunal. Ofițerii au încercat să taie lacătele înainte ca pompierii să folosească unelte electrice pentru a tăia încuietorile.

Citește și
Aranza Maria Ochoa Lopez
Ce s-a întâmplat cu o fetiță la patru ani după ce a fost răpită de propria mamă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În timpul unei audieri, Segura a încercat în mod repetat să se apere și a spus că „povestea este unilaterală”.

Segura a fost reținut în baza unei cauțiuni de 150.000 de dolari. În cazul în care va reuși să plătească cauțiunea, condițiile de eliberare includ ca acesta să fie ținut în arest la domiciliu, și să nu aibă niciun contact cu femeia sau cu familia acesteia.

El va fi pus sub acuzare luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O fetiță de 8 ani dată dispărută în 2018 a fost găsită vie și nevătămată. Unde se afla
O fetiță de 8 ani dată dispărută în 2018 a fost găsită vie și nevătămată. Unde se afla

O fetiță în vârstă de 8 ani care a fost răpită de mama ei biologică în 2018 a fost găsită vie și nevătămată în Michoacán, Mexic, aproape cinci ani mai târziu, după o vânătoare a FBI-ului.

 

Ce s-a întâmplat cu o fetiță la patru ani după ce a fost răpită de propria mamă
Ce s-a întâmplat cu o fetiță la patru ani după ce a fost răpită de propria mamă

O fată care a fost răpită dintr-un mall din Washington, în 2018, a fost găsită în viață și teafără în Mexic, potrivit FBI.

Tânăra din Sibiu răpită din fața casei, găsită. A fost urcată într-o mașină și a dispărut într-o direcție necunoscută
Tânăra din Sibiu răpită din fața casei, găsită. A fost urcată într-o mașină și a dispărut într-o direcție necunoscută

Tănăra de 20 de ani din Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu, care a fost răpită din faţa casei sale şi urcată într-o maşină, a fost găsită în judeţul Alba, într-un imobil, alături de doi bărbaţi. Ambii au fost reţinuţi.

 

Telenovela din Sibiu. Cine a răpit-o, de fapt, pe fata de 14 ani: mama iubitului, printre răpitori, cu cagula pe față
Telenovela din Sibiu. Cine a răpit-o, de fapt, pe fata de 14 ani: mama iubitului, printre răpitori, cu cagula pe față

Luminița, fata de 14 ani din Tălmaciu, a fost răpită de patru bărbați plătiți cu 6.000 de euro de mama prietenului adolescentei.

Fata de 14 ani răpită din Sibiu a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea
Fata de 14 ani răpită din Sibiu a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea

Fata de 14 ani, răpită noaptea trecută din orașul Tălmaciu, a fost găsită într-o casă din satul Vad, județul Brașov unde se afla împreună cu iubitul ei, tânărul de 23 de ani suspectat că a pus la cale totul.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.