O familie a fost evacuată din avion pentru că fetița lor de 2 ani a refuzat să poarte mască

Zbor
Twitter / elizfulop

Doi soți din SUA a fost evacuați de la bordul unui zbor din Denver spre New Jersey, pentru că fiica lor în vârstă de doi ani a refuzat să poarte mască, potrivit Fox News. 

Compania aeriană United Airlines are o politică strictă privind purtatul măștilor de protecție la bordul aeronavelor sale, care se aplică tuturor călătorilor de cel puțin doi ani.

Eliz Orban a postat vineri o înregistrare pe rețelele de socializare în care se vede cum soțul ei încearcă să o convingă pe fetița lor să poarte mască, însă aceasta a refuzat și a devenit agitată. Bărbatul a luat-o apoi în brațe și i-a ținut masca pe față cu mâna, însă echipajul de bord i-a transmis că acest lucru nu este conform cu politicile anti-Covid ale companiei.

„Tocmai am fost dați jos din avion pentru că fiica noastră de doi ani nu vrea să își pună mască. Și ne-au interzis să mai zburăm vreodată cu United”, a spus femeia în lacrimi, la puțin timp după ce ea și familia ei au corobât din aeronavă.

Postarea tinerei a adunat peste 24.000 de aprecieri și aproape 19.000 de distribuiri pe Twitter.

Citește și
Boeing 737 MAX
Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ulterior, Eliz a declarat pentru Fox News că o însoțitoare de bord a venit la ei imediat după îmbarcare și le-a cerut să îi pună mască fiicei lor de doi ani. Pentru că nu aveau mască pentru fetiță, au primit una de la echipajul de bord, însă copila a refuzat să o țină pe față.

„Am zburat de multe ori cu United în timpul pandemiei, am zburat cu copilul nostru de doi ani. Tocmai am zburat acum două luni, deoarece toată familia noastră locuiește pe coasta de est, deci aceasta este singura modalitate prin care ei își pot vedea nepoata. Și de data aceasta a fost extrem de diferit”, a spus ea.

„Personalul a fost nepoliticos de la „început. Am simțit că nu am primit niciun avertisment, nu lucrau cu noi, nu ne puneau întrebări, nimic care să ne ajute în acea situație. A fost ceva în genul: „Oh, bine, copilul tău de doi ani nu se conformează, plecați din avion”, a mai adăugat Eliz.

Compania aeriană a transmis într-un comunicat că „sănătatea și siguranța angajaților noștri este principala noastră prioritate și de aceea avem aceste politici pe mai multe niveluri, care includ obligativitatea măștii în cazul persoanelor cu vârsta de peste doi ani. Aceste proceduri sunt susținute de recomandările CDC și de partenerii noștrii de la Clinica Cleveland și sunt aplicat la toate marile companii aeriene”.

Purtătorul de cuvânt al United Airlines a precizat că familiei Orban nu i-a fost interzis să mai călătorească cu această companie aeriană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O stewardesă angajată la British Airways oferea „divertisment pentru adulți” în timpul zborurilor
O stewardesă angajată la British Airways oferea „divertisment pentru adulți” în timpul zborurilor

Compania aeriană a demarat investigații după ce i s-a raportat că o stewardesă de la baza de pe aeroportul Heathrow ar vinde sex - și lenjeria proprie – între zboruri și chiar în timpul lor, informează Fox News.

Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX
Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX

Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avionului Boeing 737 MAX, după ce autoritatea de reglementare americană (FAA) a pus capăt consemnării la sol din ultimele 20 de luni.

Pacienţi COVID care nu mai au loc în spitalele din Bucureşti vor fi transportaţi în Iași și Bacău
Pacienţi COVID care nu mai au loc în spitalele din Bucureşti vor fi transportaţi în Iași și Bacău

Ministerul Apărării Naţionale pregăteşte joi un zbor pentru transportarea, cu o aeronavă militară, a unor pacienţi COVID care nu mai au locuri în Bucureşti, informează MApN.

SpaceX a trimis 4 astronauţi către Staţia Spaţială Internaţională
SpaceX a trimis 4 astronauţi către Staţia Spaţială Internaţională

Compania SpaceX a lansat cu succes patru astronauți către Stația Spațială Internațională, în primul zbor oficial organizat de compania privată pentru Agenţia Spaţială Americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.