NATO declanşează cele mai mari manevre de la sfârşitul Războiului Rece. Mesajul transmis Rusiei

×
Codul embed a fost copiat

Joi încep în Norvegia cele mai ample exerciţii NATO după finalul Războiului Rece, la care participă 50.000 de militari din 31 de ţări. 

NATO dă startul în această joi în Norvegia celor mai vaste manevre militare de la sfârşitul Războiului Rece, un mod de a aminti Rusiei solidaritatea Aliaţilor în ciuda îndoielilor insuflate de preşedintele american Donald Trump, relatează France Presse.

Aproximativ 50.000 de militari, 10.000 de vehicule, 65 de nave şi 250 de aeronave din 31 de ţări urmează să ia parte la exerciţiul Trident Juncture 18, care vizează antrenarea Alianţei atlantice pentru a veni în ajutorul unuia dintre membrii săi în caz de agresiune.

"Mediul de securitate în Europa s-a deteriorat semnificativ în ultimii ani", a declarat secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg.

"Trident Juncture trimite un mesaj clar naţiunilor noastre şi oricărui adversar potenţial: NATO nu caută confruntarea, dar este gata să-şi apere toţi aliaţii împotriva tuturor ameninţărilor", a declarat el într-o conferinţă de presă miercuri.

Citește și
Racheta nucleara
Reacţia NATO la anunţul SUA privind retragerea din Tratatul INF. "Rusia nu a oferit explicaţiile necesare"
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Deşi acest "adversar potenţial" nu a fost desemnat oficial, Rusia se află în mintea tuturor, în contextul în care statul rus îşi etalează puterea militară şi împarte cu Norvegia o frontieră de 198 de kilometri în nordul îndepărtat.

Armata rusă a anexat Crimeea, a contribuit la destabilizarea estului Ucrainei, şi-a sporit capacităţile în Arctica şi a desfăşurat în septembrie cele mai mari manevre din istoria sa în Orientul Îndepărtat, aminteşte AFP.

La rândul său, Ambasada Rusiei la Oslo a declarat că vede în Trident Juncture un exerciţiu "antirusesc". "O astfel de activitate pare provocatoare, chiar dacă cineva încearcă să o justifice cu scopuri pur defensive", a susţinut ambasada.

Timp de luni de zile, Moscova s-a arătat iritată de întărirea continuă a prezenţei militare occidentale în regiune. Statele Unite şi Marea Britanie au decis în schimb să intensifice desfăşurările în Norvegia pentru a-şi aclimatiza trupele de luptă cu vremea foarte rece.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a criticat la începutul lunii octombrie ceea ce ea a numit drept "clinchetul armelor" şi a promis o "ripostă".

"Principalele ţări din NATO îşi sporesc prezenţa militară în regiune, în apropierea graniţelor Rusiei", a denunţat ea. "Astfel de acţiuni iresponsabile vor conduce în mod inevitabil la destabilizarea situaţiei politice şi militare din Nord, la o creştere a tensiunilor".

Toate acestea au fost alimentate în continuare sâmbătă de anunţul făcut de Donald Trump în legătură cu retragerea Statelor Unite din Tratatul privind forţele nucleare intermediare, în vigoare din 1987.

Reproşând Rusiei că dezvoltă o nouă rachetă, SSC-8, presedintele american a ameninţat ca va creşte arsenalul nuclear al ţării sale.

Cu toate că angajamentul lui Donald Trump faţă de NATO este de tipul "una caldă, alta rece", în special asupra articolului 5 şi obligaţiilor de apărare colectivă, armata americană participă la Trident Juncture cu cel mai mare contingent, peste 14.000 de soldaţi şi un grup aeronaval.

"Noi ne antrenăm în Norvegia, dar bineînţeles că lecţiile învăţate (...) din Trident Juncture sunt pertinente şi pentru alte ţări", a notat Stoltenberg.

Marţi, patru militari americani au fost răniţi uşor în coliziunea unor camioane încărcate cu echipament.

Pe lângă cele 29 de ţări membre ale Alianţei, la manevre, care se desfăşoară până pe 7 noiembrie, participă şi Suedia şi Finlanda.

Doi observatori ruşi şi doi din Belarus au fost invitaţi. Şeful NATO şi-a exprimat speranţa că Rusia "va evita orice comportament periculos".

Articol recomandat de sport.ro
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Citește și...
Mesajul lui Putin pentru Trump:
Mesajul lui Putin pentru Trump: "A mâncat vulturul toate măslinele?"

John Bolton, consilierul pe probleme de securitate al lui Donald Trump, l-a anunţat personal pe Vladimir Putin că Statele Unite se retrag din "Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare". Urmează doar ca Washingtonul să transmită notificarea oficială.

Reacţia NATO la anunţul SUA privind retragerea din Tratatul INF.
Reacţia NATO la anunţul SUA privind retragerea din Tratatul INF. "Rusia nu a oferit explicaţiile necesare"

Rusia nu a oferit o explicație transparentă cu privire la racheta Novator 9M729, NATO considerând că, cel mai probabil, este încălcat tratatul INF, a declarat românca Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, potrivit TASS.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit
Localnicii din Slănic au atras atenția asupra unui fenomen neobișnuit în ianuarie. Craterul din centrul orașului s-a adâncit

Craterul din centrul orașului Slănic Prahova s-a adâncit peste noapte cu 20 de centimetri. Deja 42 de oameni au fost evacuați din locuințe. Două familii care n-au avut unde să se ducă sunt găzduite temporar în pensiuni din zonă.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).