Mii de persoane au participat la o manifestație ilegală în Elveția. Pentru ce au protestat

politie elvetia
Shutterstock

Mii de persoane au participat la o manifestaţie - interzisă de către autorităţi – față de restricţiile anticovid în Elveţia, fără să poarte mască, în orăşelul Rapperswil-Jona, agitând steagul elveţian şi strigând ”Libertate!”.

Potrivit poliţiei, aproximativ 4.000 de persoane au manifestat paşnic la această nouă manifstaţie împotriva restriciilor sanitare impuse în lupta împotriva covid-19, la apelul unui grup intitulat ”Stiller protest” (”Protest tăcut”), relatează AFP, citat de News.ro.

Autorităţile au anunţat că au încercat să descursajeze manifestanţii, oprind maşini care de îndreptau către centrul oraşului şi subliniind natutra ilegală a adunării.

Ele au anunţat că au ales să nu disperseze manifestaţia de teama unor degenerări, apreciind că ”o reprimare puternică nu ar fi fost justificabilă în virtutea legii”.

Poliţia a anunţat că a arestat, o scurtă perioadă de timp, două persoane şi că a ”expulzat” din oraş 45 de persoane, pe o perioadă de 24 de ore.

Citește și
lengerie
Premierul care a primit lenjerie intimă prin poştă, ca semn de protest față de restricții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Manifestanţii acuză Guvernul elveţian de faptul că foloseşte puteri ”dictatoriale” pentru a impune restricţii vizând să oprească răspândirea covid-19.

Elveţia a implementat un proces de ridicare treptată a restricţiilor.

Infrasructurile sportive şi terasele barurilor şi restaurantelor au fost redeschise săptămâna aceasta.

Însăc ritici consideră că ntoarcerea la o viaţă normală durează prea mult timp.

Elveţia, o ţară cu 8,6 milioane de locuitori, a înregistrat aproape 650.000 de contaminări cu noul coronavirus şi aproape 10.000 de morţi din cauza covid-19 de la începutul epidemiei.

Aproape 10% din populaţia elveţiană a fost vaccinată împotriva covid-19.

În contextul în care situaţia epidemiologică pare mai degrabă stabilă, Elveţia a anunţat sâmbătă că a descoperit în ţară primul caz de contaminare cu varianta indiană a SARS-Cov-2, aflată la originea unul val al epidemiei în India.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de oameni au protestat la Londra, față de măsurile de izolare şi paşaportul de vaccinare
Mii de oameni au protestat la Londra, față de măsurile de izolare şi paşaportul de vaccinare

Mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a protesta faţă de lockdown, care este treptat ridicat, şi faţă de posibila introducere a paşapoartelor de vaccinare pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Premierul care a primit lenjerie intimă prin poştă, ca semn de protest față de restricții
Premierul care a primit lenjerie intimă prin poştă, ca semn de protest față de restricții

Premierul francez Jean Castex a primit lenjerie intimă prin poştă, în cadrul unui protest al proprietarilor de magazine de profil, care au fost închise din cauza răspândirii COVID-19.

Protestul viral al unei cliente nemulțumite de Tesla, la Shanghai. Reacția companiei lui Elon Musk
Protestul viral al unei cliente nemulțumite de Tesla, la Shanghai. Reacția companiei lui Elon Musk

Tesla a fost supusă, miercuri, unor presiuni sporite din partea autorităţilor de reglementare chineze, în urma unui protest al unei cliente nemulţumite, la salonul auto de la Shanghai, care a devenit viral şi a obligat producătorul american să îşi ceară sc

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.