Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”

serghei lavrov
Shutterstock

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va face tot posibilul pentru a 'trezi la realitate' Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia.

Comentariile sale survin chiar în ziua în care fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar putea duce la declanşarea unui război nuclear, conform Agerpres.

La aproape 11 luni de la invadarea Ucrainei, Rusia prezintă din ce în ce mai mult acest război propriului popor ca pe o luptă existenţială cu Occidentul.

În comentarii televizate, Serghei Lavrov a declarat că Moscova va încerca să-i dezobişnuiască pe politicienii occidentali de atitudinea lor "încrezută" şi "colonială" faţă de Rusia.

'Sperăm că se va produce o trezire la realitate', a spus Lavrov. 'Vom face tot ce ne stă în putere astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil', a adăugat el.

Citește și
Patriarhul Kirill scapă de sancțiunile UE. Viktor Orban s-ar afla în spatele acestei decizii
Kirill, avertisment pentru „demenții” care vor să învingă Rusia: Distrugerea noastră va însemna „sfârşitul lumii”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Şeful diplomaţiei ruse a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite în Belarus, aliatul cel mai apropiat al Moscovei, care organizează exerciţii aeriene cu Rusia în această săptămână, parte a unei serii lungi de activităţi militare comune ce au stârnit îngrijorarea Ucrainei că preşedintele Vladimir Putin ar putea să încerce să atragă Belarus în război de partea Rusiei.

'Avem o poziţie comună cu privire la obiectivele care trebuie atinse şi cum să ne asigurăm că nici Rusia şi nici Belarus nu sunt ameninţate de vecinii noştri - fie că este vorba de Ucraina sau de oricine altcineva', a afirmat Lavrov într-o declaraţie după întâlnirea cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

În acelaşi timp, Belarusul a anunţat că miniştrii apărării din cele două ţări au vorbit la telefon.

Exerciţiile aeriene comune au început luni şi urmează să se desfăşoare până la 1 februarie, utilizând toate aeroporturile militare din Belarus, care susţine că aplicaţiile au un caracter pur defensiv.

Ucraina a avertizat în repetate rânduri cu privire la posibile atacuri dinspre teritoriul Belarusului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene trebuie să fie pregătite la frontieră.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează în prezent o perioadă de 'îngheţ' după invadarea Ucrainei de către armata rusă în februarie anul trecut, în ceea ce Moscova numeşte 'operaţiune specială militară', iar Occidentul şi Ucraina - o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Kremlin: Ne vom atinge obiectivele, într-un fel sau altul. Lovirea Crimeei n-ar fi de bun augur pentru securitatea europeană
Kremlin: Ne vom atinge obiectivele, într-un fel sau altul. Lovirea Crimeei n-ar fi de bun augur pentru securitatea europeană

Kremlinul a transmis joi că Rusia îşi va atinge obiectivele în Ucraina "într-un fel sau altul" şi cu cât mai repede îi va accepta Kievul condiţiile, cu atât mai repede va pune capăt conflictului.

Kirill, avertisment pentru „demenții” care vor să învingă Rusia: Distrugerea noastră va însemna „sfârşitul lumii”
Kirill, avertisment pentru „demenții” care vor să învingă Rusia: Distrugerea noastră va însemna „sfârşitul lumii”

Încercările Occidentului de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în Ucraina sunt foarte periculoase şi ar putea conduce la sfârşitul lumii, a avertizat joi patriarhul rus Kirill relatează agenţia EFE.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.