Jair Bolsonaro denunţă la ONU o „campanie brutală de dezinformare” privind Amazonia

Jair Bolsonaro
Getty

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat marţi, în discursul său din cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU, că ţara sa este „victima uneia dintre campaniile de dezinformare cele mai brutale privind Amazonia şi Pantanal”.

„Toată lumea ştie că Amazonia braziliană este foarte bogată. Asta explică susţinerea instituţiilor internaţionale pentru această campanie cu interese îndoielnice, cu concursul asociaţiilor braziliene profitoare, antipatriotice, având drept obiectiv să facă rău Braziliei”, a adăugat el în acest discurs înregistrat din Brazilia.

Liderul de extremă dreapta a făcut referire la campania intitulată "Defundbolsonaro.org", lansată la începutul lunii de mai multe ONG-uri, care cere ca orice investiţie în Brazilia să fie condiţionată de angajamente ferme pentru conservarea Amazoniei.

Această campanie, la care au aderat celebrităţi precum actorul american Leonardo DiCaprio, are următorul slogan: "Bolsonaro dă foc Amazoniei. În continuare. De partea cui sunteţi?"

Din punctul de vedere al lui Jair Bolsonaro, în fiecare an "incendiile au loc în aceleaşi locuri, unde indigenii aprind aceste focuri pentru supravieţuirea lor, în zone deja despădurite".

Citește și
Brazilia, coronavirus
Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19: ”Este ca la război”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De la începutul anului, 71.673 de focare de incendii au fost identificate în Amazonia, cu 12% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai la sud, în Pantanal, cea mai mare zonă umedă a planetei şi un sanctuar, acestea sunt de peste trei ori mai multe.

Potrivit ultimelor cifre oficiale, 1.358 kmp au fost despăduriţi în Amazonia luna trecută, cu 21% mai puţin decât în august 2019. Însă dacă sunt luate în calcul datele adunate din luna ianuarie, scăderea este de numai 5% în raport cu 2019, anul tuturor recordurilor.

Preşedintele Bolsonaro a mai afirmat că Brazilia asigură "securitatea alimentară a unei şesimi din populaţia mondială, conservând 66% din vegetaţia nativă şi utilizând numai 27% din teritoriu pentru agricultură".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bolsonaro ameninţă cu bătaia un jurnalist după o întrebare legată de soţia sa
Bolsonaro ameninţă cu bătaia un jurnalist după o întrebare legată de soţia sa

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a ameninţat cu bătaia, duminică, un jurnalist care l-a întrebat despre cecuri de 22.000 de dolari pe care le-ar fi primit soţia sa din partea unui apropiat al familiei lor, scrie AFP.

Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19: ”Este ca la război”
Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19: ”Este ca la război”

Brazilia a înregistrat peste 100.000 de decese legate de Covid-19, aceasta fiind cea de-a doua mare cifră din lume.

Bolsonaro spune că a rămas cu ”mucegai în plămâni”, după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19
Bolsonaro spune că a rămas cu ”mucegai în plămâni”, după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro afirmă că se simte slăbit şi că ar avea ”mucegai în plămâni” după ce a stat săptămâni la izolare în urma contractării noului coronavirus, relatează CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.