Germania trimite Ucrainei cel mai mare ajutor militar al său: 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri Gepard, peste 200 de drone

×
Codul embed a fost copiat

Rezultatele contraofensivei se vor vedea în curând, a declarat președintele Ucrainei, dar fără să dea prea multe detalii. Aflat în vizită în Italia, Volodimir Zelenski a primit garanții că Roma va sprijini Kievul cu arme, atât cât va fi necesar.  

"Pariem pe victoria Ucrainei", a spus premierul Italiei, Giorgia Meloni.

Zelenski a avut o întâlnire și cu Papa Francisc, la Vatican, iar duminică, 14 mai, face o vizită în Germania, la Berlin.

Italia ajută Ucraina, inclusiv pe plan militar. Iar președintele Zelenski s-a întâlnit, la Roma, cu omologul său Sergio Mattarella, dar și cu șefa guvernului, Giorgia Meloni. "O vizită importantă pentru victoria Ucrainei", a notat Zelenski pe Telegram.

Liderul de la Kiev s-a întâlnit și cu Papa Francisc, la Vatican, după ce Suveranul Pontif a dezvăluit, surprinzător, că este implicat într-o misiune de pace, prin care se încearcă oprirea războiului din Ucraina. Cei doi au vorbit timp de 40 de minute. Iar la final, președintele ucrainean i-a făcut cadou Papei o icoană cu Fecioara Maria, pictată pe o vestă antiglonț.

Citește și
Prabusit
Momentele în care s-au prăbușit aeronavele militare rusești au fost filmate. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru vizita lui Zelenski la Roma au fost luate măsuri excepționale de securitate, cu peste 1.000 de polițiști mobilizați, inclusiv lunetiști plasați pe clădirile înalte, și o zonă de excludere aeriană pe cerul capitalei italiene. Zelenski a ajuns la Roma cu un avion al guvernului italian, escortat deasupra spaţiului aerian italian de avioane de luptă.

Între timp, până acum pe poziții defensive, Ucraina susţine că trupele sale avansează în două direcţii în suburbiile din Bahmut. ”Cu toate acestea, situaţia din mijlocul oraşului rămâne foarte complicată” - spune ministrul adjunct al apărării din Ucraina.

Nic Robertson: "Puteți vedea aici că terenul se usucă, pe cât de noroios era înainte, acum solul devine ferm, astfel că poate fi străbătut ușor de blindate..."

Forțele ruse s-au retras în dezordine de pe poziţii, la sud de Bahmut, arată informaţiile serviciilor militare britanice, în timp ce trupele ucrainene au avansat cu cel puţin 1 kilometru.

Josep Borrell, reprezentant UE Afaceri Externe: "În zona Bahmut, unde luptele continuă, Ucraina are nevoie de aproximativ 1.000 de proiectile de artilerie pe zi. 1.000 pe zi doar la Bahmut. Le furnizăm, dar, cu siguranță, ne luăm angajamentul de a accelera furnizarea de muniție pentru această luptă."

Germania trimite Ucrainei cel mai mare ajutor militar al său de până acum, în valoare de 2,7 miliarde de euro. Pachetul va include 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri Gepard, peste 200 de drone de recunoaștere și patru sisteme antiaeriene Iris-T.

Între timp, sâmbătă, 13 mai, s-a dovedit a fi o zi neagră pentru aviația rusă, care - în doar câteva ore - a pierdut 4 aparate de zbor - două avioane de luptă și două elicopere militare.

Cele patru aeronave formaseră un grup de raid și se pregăteau de atac, când au fost "doborâte aproape simultan" într-o ambuscadă, în regiunea Breansk, aproape de granița de nord-est a Ucrainei. Incidentele au fost semnalate de presa și bloggerii militari din Rusia.

O parte dintre ei sugerează ca ar fi vorba de o eroare a sistemelor antiaeriene rusești, care și-ar fi doborât propriile avioane. Kievul neagă orice implicare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Eurovision 2023. Rachete ruseşti au lovit oraşul natal al concurenţilor din Ucraina chiar în timpul spectacolului
Eurovision 2023. Rachete ruseşti au lovit oraşul natal al concurenţilor din Ucraina chiar în timpul spectacolului

În timp ce concursul Eurovision se desfăşura în Marea Britanie, sâmbătă seara, rachete ruseşti au lovit oraşul Ternopil, din vestul Ucrainei, de unde este originar duo-ul electro-pop Tvorchi, care a reprezentat Ucraina în acest an.  

Momentele în care s-au prăbușit aeronavele militare rusești au fost filmate. VIDEO
Momentele în care s-au prăbușit aeronavele militare rusești au fost filmate. VIDEO

Un avion de luptă rusesc SU-34 s-a prăbuşit în regiunea Briansk, la graniţa cu Ucraina, a anunţat agenţia de presă TASS, citând serviciile de urgenţă.

Captură de 3 milioane de lei la Giurgiu. Ce au găsit polițiștii într-un camion cu varză care mergea în Ucraina | FOTO
Captură de 3 milioane de lei la Giurgiu. Ce au găsit polițiștii într-un camion cu varză care mergea în Ucraina | FOTO

Poliţiştii de Frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un camion cu varză, aproape trei miliane de ţigarete de contrabandă, estimate la o valoare care depăşeşte 3 milioane de lei. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Germania pregătește cea mai mare livrare de arme către Ucraina de la începutul războiului. Lista este impresionantă
Germania pregătește cea mai mare livrare de arme către Ucraina de la începutul războiului. Lista este impresionantă

Germania a pregătit o nouă livrare de armament pentru Ucraina, cea mai mare de la începutul invaziei ruse, scrie sâmbătă publicaţia Der Spiegel, preluată de Reuters.

 

Volodimir Zelenski, prima vizită în Italia pentru a se întâlni cu Papa Francisc și oficiali guvernamentali
Volodimir Zelenski, prima vizită în Italia pentru a se întâlni cu Papa Francisc și oficiali guvernamentali

Volodimir Zelenski a sosit, sâmbătă, la Roma pentru discuţii cu oficiali guvernamentali şi cu Papa Francisc, relatează Reuters, citat de news.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.