FMI anunță că economia noastră va încetini anul acesta, la fel ca a altor ţări din Europa. Care sunt principalele motive

×
Codul embed a fost copiat

Economia noastră va încetini anul acesta la fel ca a altor ţări din întreaga Europă. Creşterea la noi va ajunge la cel mult 2,2%, estimează Fondul Monetar Internațional, în cel mai nou raport al său.  

Este o înrăutățire față de prognoza anterioară, pe măsură ce economiștii au evaluat mai dur planurile României de a-și reduce deficitul bugetar uriaș.

Pe de altă parte, întreaga Uniune Europeană se află într-o situație dificilă cu Germania - locomotiva sa - în recesiune.

În ultimul an, prognozele Fondului Monetar Internațional pentru țara noastră au arătat o frânare continuă a economiei.

În octombrie anul trecut, estimarea pentru 2023 era de creștere economică de 3,1%, apoi, în primăvară, s-a redus la 2,4%, ca acum să se ajungă și mai jos - la 2,2%. Asta înseamnă o înjumătățire față de avansul din 2022.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Motivele sunt în principal criza costurilor ridicate cu energia și prelungirea războiului din Ucraina - ambele au ținut sus inflația, care abia în vară a scăzut. Recent, și măsurile fiscale ale Guvernului alimentează îngrijorările.

Christian Năsulea, Profesor Economie Mondială: Cu ultimul pachet de măsuri fiscale adoptat de Guvern și în lipsa unor reforme care să arate reforme și reducerea cheltuielile publice, perspectivele economiei României s-au înrăutățit mai mult în general decât perspectivele economiei la nivel global pentru că piețele își pierd încrederea că statul român va face ce trebuie pentru ca economia să rămână pe un curs bun.

Probleme sunt și la nivel european. În Germania - locomotiva economiei europene - producția industrială a scăzut din nou, în august, iar economiștii vorbesc în acest caz de o recesiune mai profundă decât se anticipa.

De altfel, pentru întreaga Zonă Euro, FMI estimează un avans la economiei de doar 0,7% anul acesta față de 2022.

Situația nu este grozavă nici în restul lumii - estimările sunt că avansul pentru economia globală va fi de 3% anul acesta.

Pierre-Olivier Gourinchas, economistul şef al FMI: "Economia globală este în curs de revenire, după pandemie și invazia Rusiei în Ucraina. Deși arată reziliență remarcabilă, creșterea rămâne înceată și inegală. Economia globală a rămas în urmă, nu sprintează."

Statele Unite ale Americii, de pildă, are o creștere prognozată la 2,1%, pe măsură ce consumul și investițiile private și-au mai revenit.

China, pe de altă parte, marcată de o criză imobiliară puternică și cu o industrie slăbită, rămâne un factor de risc pentru economia lumii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.