Discurs al lui Hitler, difuzat într-un tren. Ce s-a întâmplat

tren
Shutterstock

În loc de anunţurile obişnuite difuzate în trenuri, pasagerii unui tren expres din Austria au avut experienţa "neplăcută" de a fi nevoiţi să asculte extrase dintr-un discurs al lui Adolf Hitler transmise prin sistemul de adresare publică, relatează dpa.

Expresii naţional-socialiste precum "Heil Hitler" şi "Sieg Heil" i-au surprins pe pasageri, a declarat luni un purtător de cuvânt al operatorului feroviar austriac ÖBB, citat de ziarul Der Standard.

Purtătorul de cuvânt a precizat că în urma unei anchete asupra incidentului s-a stabilit că doi suspecţi au reuşit să folosească o cheie pentru a avea acces la sistemul de adresare publică şi au pus lângă microfon un telefon mobil pe care se afla înregistrarea.

"Totul a fost difuzat la un volum foarte ridicat. A fost cu adevărat neplăcut şi deranjant", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Suspecții au fost identificați cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de supraveghere

Citește și
Al Doilea Razboi Mondial
Cum a început Al Doilea Război Mondial. 83 de ani de la invadarea Poloniei de către Hitler
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O plângere a fost depusă împotriva celor doi suspecţi, care au putut fi identificaţi cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, a mai spus el. Pentru moment, nu se ştie cum cei doi au reuşit să obţină cheia, însă a fost exclus că ar fi vorba despre angajaţi ai ÖBB, a adăugat el.

"Este o cheie standard folosită în toată Europa şi există probabil câteva zeci de mii de astfel de chei", a mai spus el.

Este cel de-al treilea incident de acest fel de pe linia St Pölten-Viena în câteva zile, deşi în cazurile precedente au fost difuzate doar cântece pentru copii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum ar arăta Boris Johnson, Donald Trump sau Adolf Hitler dacă ar fi animale | GALERIE FOTO
Cum ar arăta Boris Johnson, Donald Trump sau Adolf Hitler dacă ar fi animale | GALERIE FOTO

Știrile ProTV a realizat o selecție de fotografii cu celebrități din toată lumea și cu „dublurile” lor necuvântătoare.  

Cum a început Al Doilea Război Mondial. 83 de ani de la invadarea Poloniei de către Hitler
Cum a început Al Doilea Război Mondial. 83 de ani de la invadarea Poloniei de către Hitler

Al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când trupele Germaniei au invadat Polonia.  

Ceasul lui Adolf Hitler, vândut la licitație pentru aproape 1 milion de euro | FOTO
Ceasul lui Adolf Hitler, vândut la licitație pentru aproape 1 milion de euro | FOTO

Ceasul lui Adolf Hitler a fost vândut la o lictație din Statele Unite pentru suma de aproape 1 milion de euro (1,1 milioane de dolari).  

Germania a abrogat o lege asupra avortului ce datează din vremea lui Hitler
Germania a abrogat o lege asupra avortului ce datează din vremea lui Hitler

Parlamentul german a abrogat vineri o lege datând din perioada nazistă ce limita informaţiile despre avort şi condusese la condamnarea mai multor medici ginecologi.

Putin a cerut scuze Israelului în numele ministrului rus de Externe, după ce a spus că Hitler a fost evreu
Putin a cerut scuze Israelului în numele ministrului rus de Externe, după ce a spus că Hitler a fost evreu

Președintele rus Vladimir Putin a cerut scuze după ce ministrul rus de Externe a declarat că Adolf Hitles „avea sânge de evreu”, a transmis prim-ministrul Israelului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.