Cum a fost anunțată moartea președintelui Ebrahim Raisi la televiziunea iraniană de stat. Mesajul Israelului

×
Codul embed a fost copiat

Este oficial, președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în catastrofa aviatică petrecută în nord-vestul țării. Aparatul de zbor care îl transporta, vechi de 45 de ani, s-a prăbușit într-o zonă muntoasă greu accesibilă, în condiții de ceață puternică.  

Raisi - care era văzut ca un potențial succesor al atotputernicului ayatollah Khamenei, se întorcea de la ceremonia de inaugurare a unui baraj, la granița cu Azerbaidjanul. Alături de președinte au murit ministrul său de externe și încă 7 persoane care erau în elicopterul prăbușit.

O televiziune turcă a difuzat imagini de la locul prăbușirii elicopterului în care au pierit 9 oameni, printre care președintele Ebrahim Raisi, ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, alți demnitari importanți ai regimului, plus pilotul, copilotul și un tehnician.

Farshid Abdi, reporter IRIB: ”După cum vedeți, mă aflu exact în locul unde s-a prăbușit elicopterul în care se afla domnul Raisi. După cum știți, ieri, după inaugurarea barajului Qiz Qalasi, pe drumul de întoarcere spre Tabriz, elicopterul s-a prăbușit din cauza vremii, a ceții și a ploilor aici, în pădurea din Arasbaran”.

Locul exact al prăbușirii a fost descoperit cu o dronă de recunoaștere trimisă de Turcia. Care, la întoarcere a urmat un asemenea traseu în zbor, astfel încât să deseneze semiluna cu stea de pe drapelul Turciei.

Citește și
ebrahim raisi
Moartea președintelui Ebrahim Raisi naște suspiciuni. Scenariile care au apărut în urma tragediei din Iran
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

După 14 ore de căutări echipele de salvare au găsit epava elicopterului, arsă. Trupurile celor din elicopter erau carbonizate. Dar nu sunt necesare teste ADN pentru identificarea victimelor, potrivit șefului Agenției pentru situații de urgență.

Unul dintre pasageri era Mohammad Ali Al-Hashem, Imamul Rugăciunii de Vineri din Tabriz, orașul de destinație al convoiului aerian. Potrivit șefului Agenției pentru situații de urgență, Al Hashem a supraviețuit o oră după prăbușire. A încercat chiar să intre în contact cu biroul președintelui.

Slujitorul poporului iranian, președintele Republicii Islamice Iran Ayatollahul Dr. Ebrahim Raisi a atins culmea martiriului pe calea slujirii poporului”.

Așa anunța televiziunea de stat la primele ore ale dimineții că președintele țării a murit într-un accident de elicopter.

Aparatul de zbor în care se afla făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere care transportau oficiali iranieni într-o vizită în nord-vestul ţării. Au luat parte, alături de președintele azer Ilham Aliyev, la inaugurarea unui baraj. Celelalte două elicoptere au aterizat fără probleme în oraşul Tabriz.

Aterizare forțată”, a fost descrisă inițial prăbușirea elicopterului. Atât televiziunea națională, cât și ayatollahul Khamenei - în prima sa declarație, de duminică noapte - au pregătit scena anunțului oficial că președintele nu a supraviețuit. Oamenii au fost îndemnați să se roage. Și erau asigurați în același timp că funcționarea statului nu va avea de suferit.

Ayatollah Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: ”Sperăm ca Dumnezeu cel atotputernic să-l întoarcă pe dragul președinte și pe colegii săi, sănătoși, în brațele națiunii. Populația trebuie să fie asigurată că nu vor avea loc tulburări ale afacerilor publice ale țării”.

Luni, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khameneni, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care deplânge moartea președintelui Ebrahim Raisi.

Guvernul de la Teheran a convocat "o ședință de urgență" - imagini de la eveniment arată scaunul în care stătea de obicei Raisi acoperit cu o pânză neagră în memoria președintelui defunct.

Aliații Iranului, inclusiv liderul rus Vladimir Putin, cel chinez, Xi Jinping, și președintele turc Recep Tayyp Erdogan, au vorbit despre pierderea unui "bun" și "adevărat prieten".

Am primit vești tulburătoare din țara noastră soră, Iran. Mă rog ca mila lui Dumnezeu să pogoare asupra regretatului Raisi, asupra ministrului de externe iranian și a altor oficiali care și-au pierdut viața în accident”.

Israelul a transmis neoficial că nu are nicio implicare în moartea președintelui iranian

Și din Occident au curs mesaje de condoleanțe. Însă în puține locuri ale lumii evenimentele sunt privite cu atâta atenție - sau reacțiile sunt atât de rezervate - ca în Israel.

Neoficial, Israelul a transmis că nu a fost implicat în niciun fel în moartea presedintelui iranian.

În aprilie, Iranul a lansat un atac direct fără precedent asupra Israelului, autorizat de Raisi, despre care a spus că este o răzbunare pentru ceea ce considera a fi o lovitură israeliană asupra unei clădiri diplomatice iraniene din capitala Siriei, Damasc.

Iar cea mai mică sugestie de implicare israeliană - suspectată sau reală - ar arunca probabil regiunea într-o nouă criză. Până acum, nu a apărut niciun astfel de indiciu.

Mass-media de stat iraniană s-a concentrat în schimb pe vremea nefavorabilă ca fiind cauza prăbușirii elicopterului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce s-ar fi prăbușit elicopterul care îl transporta pe președintele Raisi. Explicația presei din Iran
De ce s-ar fi prăbușit elicopterul care îl transporta pe președintele Raisi. Explicația presei din Iran

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în catastrofa aviatică petrecută într-o zonă muntoasă din nord-vestul țării. În aeronavă se afla și ministrul său de Externe.

Moartea președintelui Ebrahim Raisi naște suspiciuni. Scenariile care au apărut în urma tragediei din Iran
Moartea președintelui Ebrahim Raisi naște suspiciuni. Scenariile care au apărut în urma tragediei din Iran

Moartea președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, survenită, duminică, în urma prăbușirii elicopterului în care se afla după o vizită în Azerbaidjan, a scos la iveală unele suspiciuni. Și sunt numeroase.

Ce se întâmplă în Iran după moartea președintelui Ebrahim Raisi
Ce se întâmplă în Iran după moartea președintelui Ebrahim Raisi

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter, au anunţat luni un oficial iranian şi agenţia de presă Mehr.

Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit. Precizările martorilor
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit. Precizările martorilor

Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian.

„Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui Ebrahim Raisi”. Analiză Le Figaro, după incidentul din Iran
„Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui Ebrahim Raisi”. Analiză Le Figaro, după incidentul din Iran

Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbuşit în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.