Boris Johnson, părăsit de propriul frate. Decizie radicală a lui Jo Johnson în scandalul Brexit

Boris și Jo Johnson
Getty

Fratele lui Boris Johnson, Jo Johnson, a renunțat la funcția pe care a deținea în Guvernul britanic, dar și la locul său în Parlament, nefiind de acord cu politica premierului privind Brexit.

Jo Johnson, ministru în Guvernul condus de fratele său, Boris Johnson, a decis să renunțe la funcție, dar și la locul în Parlament, din cauza faptului că nu poate găsi un consens între "loialitatea față de familie și interesul național", scrie The Independent.

Fratele lui Boris Johnson era parlamentar din partea Partidului Conservator, reprezentând orașul Orpington.

Jo Johnson a fost criticat, în urmă cu șase săptămâni, că s-a întors să lucreze alături de fratele său, după ce, la sfîrșitul anului trecut demisionase pentru a susține campania privind organizarea unui nou referendum pentru Brexit.

Boris Johnson, înfrângeri usturătoare în Parlament

 

Citește și
Boris Johnson
Nou eșec pentru Boris Johnson. Moțiunea privind alegeri anticipate a fost respinsă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea moţiunea premierului privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie.

Acest vot negativ a fost al treilea primit de Boris Johnson în ultimele 24 de ore, după ce Camera Comunelor a adoptat un proiect pentru a-l împiedica pe Boris Johnson să scoată ţara din Uniunea Europeană fără un acord.

Premierul este astfel obligat să solicite o prelungire a termenului pentru Brexit dincolo de actualul termen de 31 octombrie, dacă nu va fi convenit un acord cu UE.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Planul UK în cazul unui Brexit fără acord: Cum pot cetățenii UE să rămână în Anglia
Planul UK în cazul unui Brexit fără acord: Cum pot cetățenii UE să rămână în Anglia

Guvernul britanic anunță introducerea unui plan de reglementare a şederii temporare în UK, în cazul în care nu va exista un acord privind Brexit, renunțând astfel la blocarea liberei circulații a cetățenilor UE.

Nou eșec pentru Boris Johnson. Moțiunea privind alegeri anticipate a fost respinsă
Nou eșec pentru Boris Johnson. Moțiunea privind alegeri anticipate a fost respinsă

Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea moţiunea premierului conservator Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.