Autoritățile din Iran anunță că au dezamorsat 30 de bombe care ar fi trebuit să explodeze simultan în Teheran

teheran
Getty

Autorităţile iraniene au neutralizat 30 de bombe care urmau să explodeze simultan în Teheran şi au reţinut 28 de terorişti având legături cu Statul Islamic, a anunţat, duminică, agenţia de presă Tasnim, care a citat Ministerul de Informaţii.

"Unii dintre membri sunt din Statul Islamic (SI), iar autorii au antecedente de afiliere la grupări Takfiri din Siria, Afganistan, Pakistan şi regiunea Kurdistan din Irak", a adăugat Ministerul iranian al Informaţiilor, într-un comunicat.

Gruparea militantă a revendicat mai multe atacuri în Iran, inclusiv două atentate mortale cu bombă în 2017 care au vizat parlamentul iranian şi mormântul fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, scrie Reuters, citată de News.ro.

Mai recent, Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru un atac asupra unui sanctuar şiit, în octombrie anul trecut, în care 15 persoane au fost ucise în oraşul Shiraz din sud-vestul ţării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Iranul denunţă ca „ipocrite” sancţiunile occidentale impuse la un an de la moartea lui Mahsa Amini
Iranul denunţă ca „ipocrite” sancţiunile occidentale impuse la un an de la moartea lui Mahsa Amini

Iranul a denunţat ca „ipocrită” noua serie de sancţiuni impuse de ţările occidentale împotriva unor responsabili şi media iraniene cu ocazia marcării unui an de la moartea lui Mahsa Amini, informează sâmbătă France Presse.

Iranul prezintă o nouă dronă care
Iranul prezintă o nouă dronă care "are capacitatea de a transporta orice fel de bombe" cu o rază de acţiune de 2.000 km

Iranul a prezentat marţi o nouă dronă cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, autonomie de zbor de 24 de ore şi posibilitatea de a transporta "orice fel de muniţie şi bombe", transmite EFE.

O delegaţie militară iraniană a sosit la Moscova pentru discuţii despre cooperarea în domeniul forţelor terestre
O delegaţie militară iraniană a sosit la Moscova pentru discuţii despre cooperarea în domeniul forţelor terestre

O delegaţie militară din Iran a sosit, luni, la Moscova pentru a discuta despre cooperarea dintre forţele terestre iraniene şi ruse, a anunţat luni agenţia de presă TASS, care citează Ministerul rus al Apărării.

 

Un agent imobiliar din Iran a fost arestat pentru că a vândut o casă unui câine
Un agent imobiliar din Iran a fost arestat pentru că a vândut o casă unui câine

Directorul unei agenţii imobiliare din Iran a fost arestat pentru "subminarea valorilor morale" după ce a vândut un apartament unui câine, a anunţat duminică poliţia, transmite AFP, citat de Agerpres.

Iranul a anunțat că deţine tehnologia pentru a construi rachete de croazieră supersonice
Iranul a anunțat că deţine tehnologia pentru a construi rachete de croazieră supersonice

Iranul a anunțat, miercuri, că deține tehnologia necesară pentru a construi rachete de croazieră supersonice, informează presa de stat din această țară.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.