Atacatorul care a ucis un profesor în Franța provine dintr-o familie radicalizată. Ce se știe despre el. VIDEO

atac scoala Arras
Foto: Profimedia

Individul care a ucis vineri un profesor în Arras, Franța, este din Caucazul rus și este de origine islamică.

Ambasada Rusiei la Paris a afirmat luni că el s-a radicalizat în Franţa, pentru că era copil atunci când a venit acolo cu familia sa, informează AFP.

„Am dori să atragem atenţia asupra faptului că el a venit în Franţa la vârsta de 5 ani şi că de atunci el trăieşte în această ţară. Este evident că radicalizarea lui nu a avut loc în Rusia", a subliniat ambasada rusă, citată de agenţia de presă TASS.

Născut în Inguşetia, o republică autonomă din Caucazul rus majoritar musulmană, Mohamed Moguşkov, în vârstă de 20 de ani, a înjunghiat mortal vineri un profesor în faţa fostului său colegiu-liceu din Arras, în nordul Franţei.

El era înregistrat pe aşa-zisele „liste S" cu suspecţi care constituie o ameninţare potenţială pentru „securitatea statului" şi era urmărit de puţin timp de serviciile de informaţii interne (DGSI) ale Franţei.

Citește și
campionat vinuri
Echipa României, campioană mondială la degustat vinuri în orb la o competiție din Franţa
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Tatăl său a fost expulzat în 2018 pentru radicalizare, iar fratele său mai mare a fost plasat în detenţie pentru participare la un proiect de atentat ce viza Palatul Elysee.

În 2014, familia atacatorului fusese vizată de o procedură de expulzare, în final anulată.

Vineri, 13 septembrie, un profesor a fost ucis și alte două persoane au fost rănite într-un atac la o școlaă din Franța. În momentul atacului, presupusul autor ar fi strigat „Allah Akbar", informează News.ro, care citează TF1.

Potrivit informaţiilor TF1, individul a pătruns în curtea instituției de învățământ şi a atacat mai mulți oameni aflați în zonă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
MAE, atenţionare de călătorie pentru Franța. Nivelul de alertă, ridicat la gradul cel mai înalt - ”urgenţă atentat”
MAE, atenţionare de călătorie pentru Franța. Nivelul de alertă, ridicat la gradul cel mai înalt - ”urgenţă atentat”

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franța că autorităţile au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt - „urgenţă atentat".

Echipa României, campioană mondială la degustat vinuri în orb la o competiție din Franţa
Echipa României, campioană mondială la degustat vinuri în orb la o competiție din Franţa

O echipă de români a devenit campioană mondială la cea de-a XI-a ediție a Campionatului Mondial de Degustare pentru Amatori, competiţie ce a avut loc sâmbătă, în Franţa, relatează La Revue de Vin de France.

Muzeul Luvru din Paris a fost evacuat din „motive de securitate”. Franța rămâne sub alertă în urma atentatului islamist
Muzeul Luvru din Paris a fost evacuat din „motive de securitate”. Franța rămâne sub alertă în urma atentatului islamist

Muzeul Luvru din Paris a fost închis în mod excepţional sâmbătă "din motive de securitate", în timp ce Franţa se află în alertă de tip "atac de urgenţă" în urma unui atentat islamist comis vineri la o şcoală din Arras şi soldat cu un mort şi doi răniţi.

Franţa desfăşoară până la 7.000 de soldaţi din forţa Sentinelle, după atacul de la şcoala din Arras
Franţa desfăşoară până la 7.000 de soldaţi din forţa Sentinelle, după atacul de la şcoala din Arras

Preşedinţia franceză a anunţat sâmbătă că până la 7.000 de soldaţi din forţa Sentinelle vor fi desfăşuraţi în toată Franţa, la o zi după ce un profesor a fost înjunghiat mortal în faţa unui liceu din Arras de un tânăr radicalizat, scrie AFP.

Franța a interzis mitingurile pro-palestiniene:
Franța a interzis mitingurile pro-palestiniene: "Persoanele care vor comite acte antisemite vor fi deportate"

Demonstrații ale susținătorilor Israelului, dar și demonstrații pro-palestiniene au loc în toata lumea.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.