Alegeri în Turcia. Erdogan se aşteaptă la o „victorie istorică” în turul doi: „Oamenii au confirmat că au încredere în noi”

Recep Erdogan
Getty

Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan a afirmat, marţi, că oamenii şi-au "confirmat" încrederea în el după ce condus primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, dar rivalul lui Kemal Kilicdaroglu crede că mai poate învinge.

Un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 28 mai, după ce Erdogan, care a obţinut 49,4% din voturi, a ratat cu puţin o majoritate absolută, în timp ce Kilicdaroglu - dintr-o coaliţie extinsă de partide de opoziţie - a întrunit aproximativ 45% .

"Cu voia lui Dumnezeu, vom obţine o victorie istorică", a postat Erdogan, 69 de ani, pe Twitter. "Oamenii au confirmat că au încredere în noi şi în alianţa noastră", a scris el.

Erdogan, din Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamic-conservator), a fost prim-ministru şi este preşedinte al ţării de 20 de ani.

Kilicdaroglu era favorit în sondajele de opinie înainte de scrutinul de duminică, dar acum analiştii politici consideră că sunt puţine şanse ca Erdogan să fie învins în turul doi.

Citește și
Alegeri în Turcia
Alegeri în Turcia. Noul președinte va fi ales în al doilea tur. Erdogan - 49,42%, Kilicdaroglu - 44,95%
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După un prim tur de scrutin extrem de disputat, Turcia se îndreaptă, pentru prima dată în istorie, spre un al doilea tur al alegerilor, care va avea loc la 28 mai şi în cadrul căruia se vor confrunta preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său rival, Kemal Kiliçdaroglu, notează AFP, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turcia se pregătește pentru al doilea tur de scrutin prezidențial. Luptă strânsă între Erdogan și Kilicdaroglu
Turcia se pregătește pentru al doilea tur de scrutin prezidențial. Luptă strânsă între Erdogan și Kilicdaroglu

Urmează cele mai lungi și palpitante două săptămâni din istoria modernă a Turciei. Țara se pregătește pentru al doilea tur de scrutin prezidențial, după ce niciunul dintre candidați n-a atins pragul de 50% din voturi.

Alegeri în Turcia. Noul președinte va fi ales în al doilea tur. Erdogan - 49,42%, Kilicdaroglu - 44,95%
Alegeri în Turcia. Noul președinte va fi ales în al doilea tur. Erdogan - 49,42%, Kilicdaroglu - 44,95%

Alegeri în Turcia. Noul președinte va fi decis în al doiea tur de scrutin! După numărarea aproape tuturor voturilor, niciunul dintre candidați nu a obținut peste 50%. Stirileprotv.ro v-au prezentat cele mai importante informații în format LIVE TEXT.

Erdogan a scos un teanc de bani și a împărțit bancnote copiilor, imediat după ce a votat, la alegerile de duminică
Erdogan a scos un teanc de bani și a împărțit bancnote copiilor, imediat după ce a votat, la alegerile de duminică

Noul președinte al Turciei ar urma să fie ales în al doilea tur de scrutin! După numărarea a peste 99% dintre voturi, niciunul dintre candidați nu a obținut peste 50%.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.