Al treilea Paşte în vreme de război. Ucrainienii au sărbătorit Învierea Domnului sub focuri de armă. FOTO

paste ucraina
AFP

Ucrainienii din estul devastat de război s-au adunat duminică la biserică pentru a marca al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie ale regiunii, relatează Reuters.

Luptele de pe frontul de est s-au intensificat în ultimele săptămâni, în special în jurul oraşului Ceasiv Iar, în timp ce trupele Kievului aşteaptă ajutorul militar american crucial pentru a respinge avansul Moscovei.

Locuitorii din Kostiantinivka, la 15 kilometri sud-vest, spun că au rămas hotărâţi să sărbătorească Paştele în ciuda înrăutăţirii situaţiei de securitate din cauza invaziei Rusiei, care durează de 26 de luni.

„Am venit în 2022 şi în 2023 şi vom veni din nou", a declarat Natalia Hryhorieva, în vârstă de 58 de ani, în faţa unei biserici ortodoxe, în timp ce aştepta ca un preot să îi binecuvânteze coşul de Paşte cu apă sfinţită.

Focuri de tun au răsunat în fundal în timpul slujbei de dimineaţă, în care preotul a condamnat inamicul "fără Dumnezeu" şi a rostit o rugăciune pentru victoria Ucrainei.

Citește și
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un grad ridicat de instabilitate”. Regiunile vizate de furtuni

Mai devreme, preşedintele Volodimir Zelenski, într-un mesaj de Paşte de la Kiev, i-a îndemnat pe ucraineni să se unească în rugăciune şi pentru soldaţii de pe linia frontului, spunând că Dumnezeu are un "steag ucrainean pe umăr".

Kostiantinivka este unul dintre cele câteva oraşe cheie deţinute de ucraineni în regiunea industrializată Doneţk, care ar putea deveni următoarea ţintă majoră a Moscovei în cazul în care Ceasiv Iar cade, potrivit analiştilor.

Forţele ruseşti avansează, de asemenea, dinspre sud, după ce au capturat satul Ocheretyne, a declarat duminică Ministerul rus al Apărării.

Cel puţin două persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore după ce aşezări din regiune au fost bombardate de 19 ori, a precizat guvernatorul Vadym Filashkin pe Telegram.

„Vrem ca această situaţie să se termine repede, astfel încât copiii noştri să se simtă liniştiţi. Pentru ca ei să poată avea o copilărie”, a declarat Nina Shyshymarieva, în vârstă de 31 de ani, alături de fiica ei cea mică. 

Soldații caută binecuvântare


În altă parte, în spatele liniei frontului, trupele ucrainene au căutat, de asemenea, un răgaz de Paşte de la lupte.

Reuters a însoţit un capelan al Brigăzii 93 Mecanizate în timp ce acesta a făcut un tur al bazelor temporare, ale căror locaţii nu au putut fi dezvăluite, pentru a ţine slujbe şi a-i binecuvânta pe soldaţii vizibil obosiţi.

Forţele ucrainene s-au trezit depăşite din punct de vedere al armamentului şi foarte solicitate, în timp ce Kievul se confruntă cu un inamic mai bine dotat şi se străduieşte să îşi revizuiască programul de mobilizare.

Trupele s-au bucurat de produse tradiţionale de Paşte oferite de cunoscuţi şi voluntari. Mulţi au spus că şi-ar fi dorit să poată sărbători cu familiile lor de acasă.

Preotul capelan, Evhen Savchenko, a declarat că slujbele precum cea a lui pot "inspira" oamenii în condiţiile în care situaţia se înrăutăţeşte.

„Când lucrurile sunt dificile, oamenii se întorc într-adevăr către Dumnezeu şi către rugăciunea autentică. (Ei) acordă mai multă atenţie aspectului spiritual. Vedem asta", a spus el. 

Articol recomandat de sport.ro
Incredibil! Cum au ajuns Vladimir Putin și Volodimir Zelenski să susțină același lucru
Incredibil! Cum au ajuns Vladimir Putin și Volodimir Zelenski să susțină același lucru
Citește și...
ONU: 800.000 de persoane de persoane au fugit din Rafah, de când Israelul a lansat invazia terestră în sudul Fâșiei Gaza
ONU: 800.000 de persoane de persoane au fugit din Rafah, de când Israelul a lansat invazia terestră în sudul Fâșiei Gaza

Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a estimat sâmbătă că 800.000 de persoane au fugit din calea luptelor de la Rafah începând din 6 mai, de când Israelul a început invazia terestră în sudul Fâşiei Gaza.

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei
Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR).

Europa, lovită din nou de indundații de proporții. Patru state sunt grav afectate, iar pagubele se anunţă deja considerabile
Europa, lovită din nou de indundații de proporții. Patru state sunt grav afectate, iar pagubele se anunţă deja considerabile

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sâmbătă de inundaţii în urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja 'considerabile' în unele locuri, relatează AFP.

Recomandări
De ce vicepremierul Slovaciei nu a preluat până acum atribuțiile oficiale ale prim-ministrului Fico, împușcat în stradă
De ce vicepremierul Slovaciei nu a preluat până acum atribuțiile oficiale ale prim-ministrului Fico, împușcat în stradă

Bărbatul arestat pentru tentativa de asasinare a premierului slovac a apărut, sâmbătă, pentru prima oară în fața judecătorului.

Cum a fost filmată bona de 69 de ani lovind copilul de un an aflat în grijă. „Treci și bea lăptic! Taci! Taci! Gata!”
Cum a fost filmată bona de 69 de ani lovind copilul de un an aflat în grijă. „Treci și bea lăptic! Taci! Taci! Gata!”

O femeie de 69 de ani, angajată bonă de o familie din București, a fost reținută de poliție și acuzată că a lovit copilașul de 1 an și două luni, pe care trebuia să-l îngrijească. Acum este cercetată sub control judiciar.

Mircea Geoană: sistemul de vot din România, cel mai primitiv din Europa. De ce l-a invocat pe Bill Gates
Mircea Geoană: sistemul de vot din România, cel mai primitiv din Europa. De ce l-a invocat pe Bill Gates

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa, crede Mircea Geoană. Secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre „democratizarea votului”.