Aeroportul din Catania, redeschis după ce vulcanul Etna nu a mai expulzat cenuşă

×
Codul embed a fost copiat

O nouă erupție a vulcanului Etna a degajat masiv fum și cenușă. Principalul aeroport din apropiere, Catania, a fost redeschis luni, la o zi după ce și-a suspendat activitatea. Dar continuă perturbările în traficul aerian.

O ploaie de cenușă vulcanică a căzut peste Catania, în Sicilia. Și nu doar cenușă udă - pentru că a fost o vreme ploioasă - ci și mici bucăți de zgură, solidificate au ajuns pe clădiri și mașini.

Massimo Padalino, tour operator pe Muntele Etna: „A început în jurul orei 8 (duminică dimineță) când s-au auzit primele vuiete dinspre vulcan. Apoi, în jurul orei 11:40 au început să cadă lapilii, pietricelele poroase pe care le puteți vedea în mâina mea. Acestea sunt lungi și au o grosime de trei până la patru centimetri, dar, din fericire, sunt ușoare deoarece sunt din zgură. Vulcanul Etna se face simțit din nou.”

Aeroportul, închis temporar, a fost redeschis, dar traficul aerian a fost serios perturbat. Mai ales că norul de cenușă a fost purtat de vânt până la cel puțin 60 de kilometri spre nord.

Anul trecut, aproximativ zece milioane de pasageri au ajuns pe Aeroportul Internaţional Catania, care deserveşte partea de est a Siciliei, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Italia.

Citește și
avon etna italia
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe muntele Etna. VIDEO cu momentul impactului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu o altitudine de peste 3.300 de metri, este cel mai înalt dar și cel mai activ vulcan din Europa. Cea mai veche erupție documentată datează din anul 425 înainte de Hristos. O altă erupție istorică, începută în 1614 a durat zece ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Erupție a vulcanului Etna. Zborurile de pe aeroportul Catania au fost oprite din cauza norului de cenușă
Erupție a vulcanului Etna. Zborurile de pe aeroportul Catania au fost oprite din cauza norului de cenușă

Vulanul Etna, cel mai activ vulcan din Europa, a erupt, duminică, aruncând cenușă peste Catania, cel mai mare oraș din estul Siciliei, și forțând închiderea aeroportului din acest oraș.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe muntele Etna. VIDEO cu momentul impactului
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe muntele Etna. VIDEO cu momentul impactului

Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit joi pe muntele Etna şi căutări sunt în curs de desfăşurare pentru a-i găsi pe cei doi piloţi.

Vehicule create de NASA, testate pe pantele din lavă întărită ale vulcanului Etna. Ce rol a avut experimentul
Vehicule create de NASA, testate pe pantele din lavă întărită ale vulcanului Etna. Ce rol a avut experimentul

Un grup de vehicule create special de oamenii de știință de la NASA și de la Agenția Spațială Europeană au fost testate pe pantele din lavă întărită ale vulcanului Etna.

Vulcanul Etna a erupt din nou. Imagini spectaculoase surprinse în Sicilia
Vulcanul Etna a erupt din nou. Imagini spectaculoase surprinse în Sicilia

Vulcanul sicilian Etna a erupt din nou și a provocat o furtună vulcanică spectaculoasă, cu fulgere deasupra craterului.

O nouă erupție masivă a vulcanului Etna, a fost înregistrată la sfârșitul săptămânii
O nouă erupție masivă a vulcanului Etna, a fost înregistrată la sfârșitul săptămânii

2021 a fost un an foarte agitat pentru vulcanul sicilian Etna, cel puțin până acum. O nouă erupție masivă a fost înregistrată la sfârșitul săptămânii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.