Volkswagen a recunoscut ca a manipulat emisiile de la masinile diesel si in Europa. Suspiciuni si la Seat

×
Codul embed a fost copiat

Volkswagen a vandut si in Europa masini diesel cu un soft care a pacalit testele de poluare, anunta autoritatile germane. De altfel, scandalul botezat intre timp "Diesel-gate", se extinde si la alte marci din grup.

Ce puteti citi in articol:

Scandalul Diesel-gate ridica o problema majora pentru Romania
Volkswagen a recunoscut ca a manipulat emisiile de la masinile diesel
Directorul companiei a demisionat
Actiunile Volkswagen se redreseaza
El Pais: Seat a vandut peste 500.000 de vehicule cu motoare modificate
Actiunile BMW sunt in scadere -  SUV-ul X3 xDrive 20d ar depasi de 11 ori limitele de poluare admise in UE

Romania a solicitat un punct de vedere din partea autoritatilor din Germania pentru a decide ce masuri ar putea lua in acest scandal.

Cristian Bucur, director tehnic RAR: "Pentru vehiculele vandute in Europa, omologarea de tip europeana a fost acordata in Germania, de catre autoritatea germana. Conform legislatiei, autoritatea germana este singura care poarta responsabilitatea verificarii, respectarii in piata a cerintelor initiale."

Citește și
masina electrica
Pretul corect pentru a transforma o rabla cu consum ridicat intr-o masina electrica. Demonstratia unor romani pe un VW Beetle
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Scandalul ridica o problema majora pentru Romania, pentru ca in aceste conditii taxele de poluare platite de soferi la inmatricularea masinilor au fost mai mici decat ar fi trebuit, iar statul roman a fost pagubit de sume importante de bani.

Scandalul va afecta intreaga industrie auto germana, spun analistii germani.

Martin Gorning, institutul German de Cercetari Economie: "Industria auto este foarte importanta in Germania, iar Volkswagen este liderul acestei industrii. Aceasta criza va afecta toti producatorii de masini."

Si nu doar din Germania. Dieselgate s-a extins la alte marci din grup. Presa din Spania a scris astazi ca Seat a folosit o jumatate de milion de motoare diesel de la Volkswagen, cu softul respectiv, iar specialistii se intreaba daca si Audi sau Skoda au probleme.
Jurnalistii din germania au scris ca si un model BMW ar fi pacalit testele de poluare, informatie negata imediat de constructor. Cu toate acestea, actiunile BMW au scazut astazi cu 8 la suta.

Ministrul german al Transporturilor a anuntat ca Volkswagen a recunoscut ca manipulari ale emisiilor de la masinile diesel au avut loc si in Europa, potrivit Reuters.

"Am fost informati ca si in Europa, vehicule cu motoare diesel de 1,6 si doi litri sunt afectate de manipularile despre care se vorbeste", le-a declarat jurnalistilor Alexander Dobrindt, adaugand ca nu se stie inca cate vehicule sunt afectate in Europa. Acesta a anuntat ca teste cuprinzatoare vor fi efectuate si la masinile produse de alte companii auto.

"Este clar ca autoritatile nu se vor concentra exclusiv pe modelele VW ci si pe vehiculele fabricate de alte companii auto", a precizat Ministerul Transporturilor din Germania, potrivit Agerpres.

Grupul Volkswagen va anunta vineri nu doar succesorul lui Winterkorn la sefia grupului, ci si numele celor vinovati de uriasul scandal in care gigantul este implicat, scrie Reuters, citand doua surse apropiate companiei.

Un membru al consiliului de supraveghere al Volkswagen a spus ca sunt asteptate si alte demisii, fiindca multi oameni trebuie sa fi fost responsabil pentru un scandal atat de mare.

Reuters scrie va vineri va fi comunicat numele noului CEO, principalul favorit fiind Matthias Muller de la Porsche.

Actiunile BMW sunt in scadere dupa informatiile privind depasirea limitelor de poluare in UE

Actiunile BMW au scazut joi cu 9,3% la Bursa de la Frankfurt, dupa ce o revista germana a anuntat ca in timpul testelor s-a descoperit ca SUV-ul X3 xDrive 20d depaseste de 11 ori limitele de poluare admise in UE, ceea ce sporeste temerile ca investigatiile asupra Volkswagen (VW) provocate de scandalul emisiilor s-ar putea extinde la alti producatori auto, transmite Bloomberg.

Modelul a fost testat de Consiliul International pentru Transport Curat - acelasi grup care a trimis informatii autoritatilor de reglementare din SUA si a solicitat investigatii privind diferenta intre emisiile in timpul testelor si in timpul operatiunilor normale la VW, a anuntat 'Autobild'.

Reprezentantii BMW, cel mai mare mare producator de automobile de lux din lume, au dat asigurari ca nu exista niciun sistem instalat in masini care sa raspunda diferit in timpul testelor si in timpul operatiunilor normale.

"Nu exista nicio functie care sa recunoasca ciclurile de testare a emisiilor la BMW. Toate sistemele de emisie raman active in timpul testelor", a anuntat BMW ca raspuns la articolul publicat in 'Autobild'.

Actiunile BMW se tranzactionau joi in scadere cu 6,2%, la 74,9 euro. Si titlurile Daimler inregistrat un declin de 4,2%, la 63,63 euro, in timp ce actiunile VW au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 7,8%. Din cauza declinului actiunilor, VW a pierdut saptamana aceasta aproape 25 miliarde de euro (28 miliarde de dolari) din capitalizarea de piata.

El Pais: Seat, subsidiara VW, a vandut peste 500.000 de vehicule cu motoare modificate

Seat, subsidiara spaniola a Volkswagen, a instalat la peste 500.000 de masini acel blamat software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, a anuntat joi publicatia El Pais. Masinile au fost fabricate in Spania.

"Din 2009, subsidiara spaniola a VW a instalat motoare diesel modificate la peste o jumatate de milion de vehicule fabricate la uzina Martorell, langa Barcelona", sustine El Pais, citand surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.

Motoarele utilizate la Seat sunt, in teorie, aceleasi cu cele folosite la vehiculele Volkswagen si Audi vandute in SUA, se arata in publicatia spaniola.

Un purtator de cuvant al Seat a confirmat ca unele vehicule Seat cu motor diesel au fost echipate cu acel software dar a refuzat sa precizeze cate vehicule sunt afectate.

Anul trecut, Seat a vandut 378.586 vehicule.

Actiunile Volkswagen se redreseaza

Actiunile Volkswagen (VW) s-au redresat joi, la o zi dupa ce seful celui mai mare producator auto din lume a demisionat in urma scandalului emisiilor, transmit AP si Reuters.

Joi dimineata, la Bursa de la Frankfurt, titlurile VW au deschis in crestere cu 4,6%, la 116,60 euro, dupa ce saptamana aceasta au scazut sub 100 de euro, pentru prima data in aproape patru ani. Din cauza declinului actiunilor, VW a pierdut saptamana aceasta aproape 25 miliarde de euro (28 miliarde de dolari) din capitalizarea de piata.

Un membru al Board-ului de supervizare al Volkswagen a afirmat ca se asteapta la noi demisii in cadrul companiei, din cauza scandalului emisiilor din SUA.

Reprezentantii landului german Saxonia Inferioara, care detine o participatie de 20% in Volkswagen, au anuntat marti ca investigatiile demarate de autoritatile SUA au sporit indoielile referitoare la acuratetea datelor privind poluarea publicate de toti producatorii auto.

In 2007, Saxonia Inferioara a cumparat actiuni Volkswagen in valoare de 41 de milioane de euro pentru a-si mentine participatia la 20%, in urma careia isi pastreaza nivelul maxim al drepturilor de vot.

Olaf Lies, ministrul Economiei in Saxonia Inferioara si membru al Board-ului de supervizare al Volkswagen, a cerut extinderea investigatiilor, ale caror rezultate ar putea avea consecinte in cazul in care se constata ca directorii companiilor auto sunt gasiti vinovati de nerespectarea standardelor referitoare la poluare.

Olaf Lies a declarat joi la postul rbb-Inforadio ca "trebuie sa existe angajati care au permis sa aiba loc manipularea nivelului emisiilor".

Directorul general al Volkswagen a demisionat

Directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, si-a prezentat miercuri demisia, dupa o reuniune de urgenta a conducerii si principalilor actionari, pe fondul scandalului emisiilor. Un succesor al lui Martin Winterkorn va fi anuntat vineri. Winterkorn a declarat ca demisioneaza pentru a-si asuma 'deplina responsabilitate' pentru scandalul care a afectat compania germana.

El a acceptat fonduri de pensie in valoare de 28 milioane euro, scrie presa din Germania.

Berthold Huber a afirmat ca VW regreta profund scandalul precum si pierderea increderii clientilor. Volkswagen este acuzat ca ar fi manipulat rezultatele testelor autoritatilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor dar nu si in timpul operatiunilor normale.

Berthol Huber, comitetul executiv al Volkswagen: "Vrem sa spunem explicit ca directorul general al Volkswagen nu cunostea nimic despre manipularea emisiilor de noxe."

Din acest motiv nivelul poluarii era mai ridicat, sustine Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA).

Reprezentantii VW au recunoscut ca au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor si au anuntat ca 11 milioane de vehicule diesel vandute in intreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse in perioada 2008 - 2015 sub brandurile Volkswagen si Audi includ acel software destinat sa modifice nivelul emisiilor, a anuntat EPA.

Numai in SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparatiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse in ultimii sapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat si Audi A3.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
VW sustine ca nu a incalcat si legislatia europeana. Anuntul facut de RAR privind masinile care au ajuns si in Romania
VW sustine ca nu a incalcat si legislatia europeana. Anuntul facut de RAR privind masinile care au ajuns si in Romania

Volkswagen recunoaste ca softul care a pacalit testele de laborator pentru emisiile de noxe in SUA este instalat pe 11 milioane de masini din toata lumea.

Pretul corect pentru a transforma o rabla cu consum ridicat intr-o masina electrica. Demonstratia unor romani pe un VW Beetle
Pretul corect pentru a transforma o rabla cu consum ridicat intr-o masina electrica. Demonstratia unor romani pe un VW Beetle

Poate fi transformata o rabla care consuma prea mult combustibil intr-o masina electrica? Da, daca aveti 10.000 de euro, este raspunsul unor ingineri de la Institul de Cercetari Electrotehnice din Bucuresti.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.