A început votul de trei zile pentru alegerea „țarului”. Vladimir Putin, favorit pentru alți 6 ani de domnie în Rusia

×
Codul embed a fost copiat

Începând de vineri (15 martie 2023) și până duminică (17 martie 2023), rușii sunt așteptați la urne pentru a-și exprima preferințele în alegerile prezidențiale. Favorit este nimeni altul decât Vladimir Putin.

Așadar, Rușii se îndreaptă spre urne în următoarele trei zile pentru alegerile prezidențiale care îi vor oferi lui Vladimir Putin un al cincilea mandat la putere. Adversarii lui Putin sunt atent selecționați de Kremlin și nu reprezintă nicio amenințare reală la adresa legimității sale.

Rușii vor vota de vineri până duminică în cele 11 fuse orare ale țării - de la regiunile din extremul est, în apropiere de Alaska, până la exclava vestică Kaliningrad de pe coasta baltică - și în cele 88 de subiecte federale ale sale, inclusiv în părțile din Ucraina ocupată, anexate ilegal de Rusia după ce aceasta a lansat invazia sa la scară largă în urmă cu mai bine de doi ani, notează CNN.

Presa de peste Ocean amintește că majoritatea candidaților din opoziție sunt fie morți, fie încarcerați, fie exilați, fie li s-a interzis să candideze, fie sunt pur și simplu figuri simbolice.

Astfel, un nou triumf al lui Putin este garantat.

Citește și
serghei lavrov, serghei soigu, dmitri patrusev
Alegeri în Rusia. Ce așteaptă elita rusă de la Putin, după victoria din scrutin. Cui i se clatină scaunul şi cine rămâne
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Realegerea lui Putin i-ar prelungi domnia până cel puțin în 2030. În urma modificărilor constituționale din 2020, el ar putea candida din nou și ar putea rămâne la putere până în 2036, ceea ce i-ar asigura locul de cel mai longeviv conducător al Rusiei de la dictatorul sovietic Iosif Stalin încoace.

Apelul lui Putin pentru ruși

Vladimir Putin a chemat joi poporul rus să dea dovadă de "patriotism" îndemnând populaţia să meargă la vot pentru alegerile prezidenţiale programate în Rusia între 15 şi 17 martie.

„Vreau să subliniez faptul că, în țara noastră, puterea vine de la popor. Este o prevedere cheie din Constituție, care vrea să spună că doar voi, cetățenii Rusiei, puteți decide soarta Patriei-Mamă”, a declarat Putin.

„Vă cer să ieșiți la vot și să vă exprimați poziția civică și patriotică, să votați pentru candidatul pe care l-ați ales” - i-a îndemnat Putin pe ruși.

„Sunt convins că înțelegi prin ce perioadă dificilă trece țara noastră acum, ce provocări complicate avem de înfruntat în aproape toate domeniile. Și, pentru a continua să le răspundem cu demnitate, pentru a depăși cu succes dificultățile, trebuie să rămânem uniți și încrezători în noi înșine”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri în Rusia. Cum gândeşte „Generaţia Putin", tinerii care nu au prins alt lider al ţării. „Nu mă gândesc la viitor”

La alegerile din martie, Vladimir Putin ar putea câştiga un nou mandat de şase ani de preşedinte, care - dacă îl va duce la bun sfârşit - îi va permite să îl depăşească pe Iosif Stalin şi să devină cel mai longeviv lider al Rusiei de peste 200 de ani.

Alegeri în Rusia. Ce așteaptă elita rusă de la Putin, după victoria din scrutin. Cui i se clatină scaunul şi cine rămâne
Alegeri în Rusia. Ce așteaptă elita rusă de la Putin, după victoria din scrutin. Cui i se clatină scaunul şi cine rămâne

Elita Rusiei se aşteaptă ca Vladimir Putin să remanieze posturile guvernamentale pentru a aduce oameni mai tineri după ceea ce va fi, în acest weekend, o răsunătoare victorie electorală a actualului președinte.

Alegeri în Rusia. Cine sunt „contracandidaţii” lui Putin şi din ce motiv au fost alţii excluşi
Alegeri în Rusia. Cine sunt „contracandidaţii” lui Putin şi din ce motiv au fost alţii excluşi

Rusia va organiza în perioada 15-17 martie alegeri prezidenţiale pe care preşedintele Vladimir Putin este sigur că le va câştiga, în lipsa unor contracandidaţi reali şi a unei opoziţii pe care a redus-o la tăcere.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.