CES 2019. Lansări spectaculoase la cel mai mare târg de tehnologie pentru uz casnic

×
Codul embed a fost copiat

Lansări spectaculoase de la CES, cel mai mare târg de tehnologie pentru uz casnic, care a început în Las Vegas.

De la televizoarele viitorului, până la casa inteligentă, conectată la Internet - de toate găsim acolo.

Samsung a prezentat televizorul care se potriveşte în orice loc. Poate fi cât peretele, dar încape şi în spaţii mici. Mai mult, poate căpăta chiar şi un ecran cu formă neregulată. Asta pentru că este făcut din micro-module LED, individuale, între care practic nu există o limită sesizabilă cu ochiul liber.

Andrew Sivori, vicepreședinte Samsung: "De la filme SF epice, la documentare dramatice, tehnologia Micro LED oferă cea mai bună calitate a imaginii posibil. Punct. Albul strălucitor și negrul sunt la un nivel fără egal, culorile sunt ca în realitate, la un procent de saturație de sută la sută. Iar cu unul dintre cele mai mari unghiuri de vedere disponibile, vei putea sesiza diferența în orice colț al camerei te-ai afla."

O companie care tocmai a sărbătorit un secol de existenţă, Panasonic, priveşte spre viitor.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Michael Moskovitz, Panasonic Canada: "The Lumix S Camera este prima cameră foto fără oglindă care suportă rezoluție 4K și 60 de frame pe secundă. Televizorul Panasonic OLED este opțiunea profesioniștilor de la Hollywood. Multe alte mari studiouri l-au ales pentru că știu că oferă o fidelitate a imaginilor fără egal."

LG a prezentat casa viitorului - inteligentă şi conectata prin aşa-numitul internet al lucrurilor.

La CES găsiți prima maşină de făcut bere acasă. Cu ajutorul ei vă puteţi bucura de propria bere, rece şi gustoasă, în confortul locuinţei dumneavoastră - totul printr-o simplă apăsare de buton.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
iLikeIT transmite din Las Vegas, de la cel mai mare târg de tehnologie din lume: CES 2019
iLikeIT transmite din Las Vegas, de la cel mai mare târg de tehnologie din lume: CES 2019

2019 se anunță încă un an excepțional în internet și tehnologie. Prima avalanșă de noutăți pornește din Las Vegas, unde începe cel mai mare târg de electronice din lume: CES 2019.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.