"Misterul" aprecierii rublei rusești până la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei

Rubla

În mod poate neașteptat pentru unii, rubla este ajutată chiar de probleme economice prin care trece acum Federația Rusă în urma sancțiunilor aplicate de UE și de SUA.  

Rubla rusească este cotată pe piața internă din Federație la circa 90 de ruble pentru un dolar, nivel apropiat de cel dinainte de invadarea Ucrainei de către Rusia. Vârful a fost atins pe 8 martie, când pentru a cumpăra un dolar american era nevoie de 138,96 ruble. 

Evoluția aparent pozitivă a rublei are însă în spate motive deloc optimiste pentru economia rusească, scrie Axios

Pentru a ajunge la acest nivel (influențat, totuși, chiar de către banca centrală a Rusiei) a fost nevoie de limitarea spre zero a "exporturilor" de valută, limitarea extragerilor populației din conturile în valută (cel mult 10.000 de dolari extrași per client per bancă, indiferent de valoarea depozitului) și de perspectiva unei recesiuni severe, de circa 15% din PIB, după cum estimează economiștii Institutului Internațional de Finanțe. Simplu spus: tocmai pentru că sancțiunile luate, la unison, de către UE și SUA au efecte serioase economia rusă se va contracta, cererea internă a rușilor a scăzut și continuă să scadă. 

Scăderea cererii de bunuri și servicii se reflectă direct și în scăderea importurilor (rușii cumpără mai puține produse de peste graniță) ceea ce reduce presiunea de pe moneda locală. Simplu spus: raportul dintre valută și moneda locală este mai favorabil monedei locale pentru că este o nevoie mult mai mică de valută pentru a plăti importurile. 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel, cu o bancă centrală și un sistem bancar izolate de UE și de SUA și cu perspectiva unei recesiuni adânci, de până la 15% din PIB, Kremlinul poate afișa, totuși, un curs al rublei apropiat de cel de dinainte de a invada Ucraina, pe 24 februarie.  

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.