Isărescu, despre adoptarea euro: "În acest moment am fi sever afectați"

mugur isărescu
Agerpres

România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de 70 - 75% ca fiind critic înainte de adoptare, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Acum, nivelul de convergență este de 61%, iar şocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta moneda euro în acest moment, a adăugat guvernatorul băncii centrale, potrivit Agerpres.

"România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de cel puţin 70 - 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenţei reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectaţi de şocurile asimetrice şi astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro", a afirmat Mugur Isărescu, la cea de-a IV-a ediţie a Bucharest Security Conference.

Guvernatorul BNR a precizat că în ceea ce priveşte criteriile de la Maastricht, din 2015 şi până în 2017 în noiembrie, România a îndeplinit toate criteriile de convergenţă, dar nu a participat în mecanismele de schimb. Faptul că în acest moment ratele de dobândă pe termen lung şi inflaţia nu mai sunt în conformitate cu cele stabilite arată că ar trebui să ne îndreptăm spre o convergenţă nominală de durată, nu accidentală sau temporară, susţine Isărescu.

Potrivit sursei citate, în România, ca şi în celelalte ţări, abordarea este diferită pentru că adoptarea euro este considerată mult mai complexă, dar acest lucru nu înseamnă că România nu are în vedere adoptarea euro cât mai repede posibil. "Acesta înseamnă că trebuie să existe o pregătire serioasă, minuţioasă pentru a putea face faţă provocărilor inerente", a afirmat Isărescu, adăugând că dictonul latin "Festina lente" (Grăbeşte-te încet n.r.), este cel mai potrivit când vorbim despre adoptarea monedei unice.

Citește și
mugur isarescu
Isărescu, semnal de alarmă la prezentarea Raportului BNR. Ce spune despre inflație
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Guvernatorul BNR a menţionat că este mai bine să ne construim cu grijă "aleea către euro şi nu să ne grăbim ca să ajungem primii acolo".

Vorbind despre riscuri, Isărescu a spus că deficitul fiscal şi cel de cont curent pot să erodeze foarte mult economia naţională, de acea este mai bine ca ajustările să se facă într-o manieră graduală, decât să le facă piaţa.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul lunii ianuarie, că Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Isărescu, sătul de „tărăboiul” cu deprecierea cursului. Factorii de risc care amenință România
Isărescu, sătul de „tărăboiul” cu deprecierea cursului. Factorii de risc care amenință România

 Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă că moneda naţională nu s-a depreciat în ultimele luni şi că „este mai rău decât o exagerare că spunem că leul se află pe fundul prăpastiei.”

Isărescu, semnal de alarmă la prezentarea Raportului BNR. Ce spune despre inflație
Isărescu, semnal de alarmă la prezentarea Raportului BNR. Ce spune despre inflație

Creşterea economiei a rămas una robustă, dar s-a bazat mai mult pe consum şi mai puţin pe investiţii, în contextul în care dezechilibrul extern a continuat să se accentueze, a spus, miercuri, guvernatorul BNR, la prezentarea Raportului Anual 2018.

Mugur Isărescu: BNR are mandatul de a pregăti intrarea României în zona euro
Mugur Isărescu: BNR are mandatul de a pregăti intrarea României în zona euro

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a numit, în şedinţă comună, membrii noului Consiliu de Administraţie al BNR, că acesta are inclusiv mandatul de a pregăti intrarea României în zona euro.

Mugur Isărescu, votat pentru al șaselea mandat la Banca Naţională a României
Mugur Isărescu, votat pentru al șaselea mandat la Banca Naţională a României

Mugur Isărescu a fost votat pentru un nou mandat de guvernator al Băncii Naționale a României, miercuri, în Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.