Deficitul comercial al României a atins un nivel record. Ce spun experții că trebuie făcut pentru a crește exporturile

×
Codul embed a fost copiat

Românii consumă tot mai mult, dar mai ales bunuri de import.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele șase luni ale acestui an, importurile au crescut cu 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce exporturile au avut o creștere mai mică, de peste 20 de procente. Și din această cauză, deficitul a atins cifre record.

Economiștii susțin că țara noastră ar trebui să investescă în linii de producție și să încurajeze micii producători.

În primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, am importat mai mult si am exportat mai putin.

Diferența este de 4,7 miliarde de euro. Așa, potrivit datelor INS, deficitul comercial al României a ajuns la o cifră record de 15 miliarde de euro la jumătatea lui 2022.

Citește și
Euro
CE: România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro. Este singura țară cu deficit excesiv, din 7 evaluate
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Trendul ascendent al importurilor a început din primăvara trecută. Am cumpărat bunuri de peste 60,2 miliarde de euro, însă am exportat de doar 45 de miliarde de euro.

Isărescu: Dacă cursul de schimb o va lua razna, scumpirile erau și mai mari

A fost posibil pentru că românii au cumpărat mai mult și mai mult. Din fericire, leul a fost stabil comparativ cu alte monede, în ciuda vremurilor grele pe care le traversăm. Dacă s-ar fi devalorizat, scumpirile ar fi fost mai mari, mai ales la produsele aduse din alte țări.

Mugur Isărescu, guvernator BNR: ”Dacă cursul de schimb o va lua razna, erau și mai mari. Ne-am ancorat de cursul de schimb. Vă dați seama că dacă se ducea și cursul de schimb, prețul la energie, energia este un produs de bază, așa și costul de schimb – care influența costul produselor importate și lucrurile chiar scăpau de sub control”.

Este specific economiei românești, spun specialiștii. Importăm an de an mai mult decât avem capacitatea de a exporta.

Consumul a fost și mai mare odată cu ieșirea din pandemie. Iar majorările salariale, mai ales cele din sistemul bugetar, au pus și mai mulți bani în circulație.

Să luăm exemplu coșul săptămânal de cumpărături. Mare parte din produsele de bază sunt fabricate în România, însă la costuri uriașe și cu ajutorul unor tehnologii învechite.

Așa că, de multe ori, este mai ușor să le importăm și le cumpărăm mai apoi la prețuri mai mici. Asta înseamnă ca banii pe care îi lăsăm în magazine merg în statele respectivele și susținem producătorii străini să se dezvolte.

Este nevoie de investiții majore în linii de producție

Practic, spun economiștii, ne împrumutăm și susținem economiile altor state. Pentru a echilibra balanța comercială, este nevoie de investiții majore în linii de producție. De exemplu, să exportăm mai puțin grâu și să convingem fermierii să îl macine în țară.

Emilian Duca, consultant fiscal: ”În esență, asta trebuie să facem. Să încurajăm dezvoltarea internațională, atâta a producătorilor români, cât și a oricăror întreprinzători din România. Toți trebuie să fie conștienți că economiile de scală sau profiturile se obțin doar dacă are loc o extindere dincolo de piețele tradiționale sau de piața tradițională din România”.

Cele mai multe produse pe care le-am importat sunt mașinile și echipamentele de transport, care au înregistrat o creștere de 14 la sută, comparativ cu primele șase luni din 2021. Pe locul secund se află articolele de îmbrăcămitne, accesoriile și încălțămintea.

Cele mai multe produse vin din Germania, Italia, Ungaria și China. La un nivel ridicat rămân și importurile din SUA, care au depășit în prima jumătate a anului 357 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ministerul Finanţelor prezintă execuţia bugetară pentru primul semestru: Deficit de 23,51 miliarde de lei
Ministerul Finanţelor prezintă execuţia bugetară pentru primul semestru: Deficit de 23,51 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor prezintă, luni seară, execuţia bugetului general consolidat în primul semestru al anului 2022 care arată un deficit de 23,51 miliarde de lei, respectiv 1,71% din PIB, în scădere faţă de perioada similară din anul trecut.

 

CE: România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro. Este singura țară cu deficit excesiv, din 7 evaluate
CE: România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro. Este singura țară cu deficit excesiv, din 7 evaluate

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari.

Cresc salariile bugetarilor. PSD și PNL au votat, deși ”avem deficit bugetar record”
Cresc salariile bugetarilor. PSD și PNL au votat, deși ”avem deficit bugetar record”

Parlamentarii PSD-PNL-UDMR au votat, marți, două proiecte legislative prin care angajaților din sectorul bugetar li se vor mări salariile.  

România se împrumută cel mai scump din UE. USR cere demisia ministrului Finanțelor
România se împrumută cel mai scump din UE. USR cere demisia ministrului Finanțelor

România se împrumută cel mai scump, are cel mai mare deficit bugetar și are cel mai mare deficit de cont curent dintre toate statele Uniunii Europene.  

Proiect buget 2022: Venituri de 216,47 miliarde lei şi cheltuieli de 301,7 miliarde lei, creștere economică de 4,6%
Proiect buget 2022: Venituri de 216,47 miliarde lei şi cheltuieli de 301,7 miliarde lei, creștere economică de 4,6%

România va avea anul viitor venituri de 216 miliarde de lei și va cheltui 301 miliarde lei, de unde rezultă un deficit de 85 de miliarde lei, potrivit proiectului de buget pentru anul 2022.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.