Cât câștigi în plus dacă investești 5.000 de lei în titluri de stat, decât dacă ai ține banii la bancă

×
Codul embed a fost copiat

Pentru cei care mai au bani puși deoparte și vor să investească, statul vine cu o ofertă prin care vrea să concureze cu băncile.

Pune în vânzare titluri de stat, la prețuri chiar și de un leu fiecare, iar cei care le cumpără primesc dobânzi de peste 7% pe an, mai mari decât la bănci. Cu banii obținuți, statul vrea să-și refinanțeze datoriile și să reducă din deficitul bugetar.

Pentru a face rost rapid de bani, statul se împrumută din nou de la populație.

Într-o singură săptămână, Ministerul Finanțelor a pus în vânzare titluri de stat de două feluri, accesibile populației - unele se numesc "Fidelis", de câte 100 de lei fiecare, respectiv "Tezaur", de 1 leu. Dacă în cazul Tezaur nu e nevoie de o sumă minimă pentru a investi, la Fidelis sunt puse două praguri.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Încercăm să atragem cât mai mulți bani. Am creat acest sistem de facilități - respectiv valoarea minimă a subscrierii pentru cei care nu donează de 5.000 de lei, dar pentru donatorii de sânge e 500 de lei.”

În cazul titlurilor Fidelis, cea mai mare dobândă, de 7,3% pe an, este pentru cei care au donat sânge sau vor face asta până pe 28 iulie. Cine vrea să le cumpere trebuie să meargă la una dintre cele patru bănci care le au în ofertă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Specialiștii spun că titlurile de stat, considerate puțin riscante, pot oferi câștiguri mai bune decât depozitele bancare.

Irina Chițu, director comparator bancar: „Dobânzile la titlurile de stat sunt mai bune și în primul rând nu sunt impozitate câștigurile. Ambele - atât depozitele și titlurile - sunt garantate, dar titlurile nu au limită de garantare, pe când la depozite - maximul e 100.000 de euro la fiecare bancă. La depozite, dobânda se pierde total în caz de lichidare a depozitului înainte de termen.”

De exemplu, la 5.000 de lei investiți în titlurile de stat Fidelis, la cea mai mare dobândă, de 7,3%, câștigul după un an în mână este de 365 de lei. Suma e cu trei lei mai mare decât dacă am depune tot 5.000 de lei la banca ce oferă acum cea mai mare dobândă, adică 8%.

Aceleași condiții se aplică și pentru titlurile de stat Tezaur, unde dobânda cea mai mare - ajunge la 7,2%. Ele pot fi cumpărate până pe 17 august: online, dacă aveți cont personal pe site-ul ANAF, sau fizic, de la sediile Trezoreriei Statului și oficiile poștale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.