Cum ne putem da seama, cel mai ușor, că am exagerat cu mâncarea. Semnalele date de propriul organism

×
Codul embed a fost copiat

Cum ne putem da seama, cel mai ușor, că am exagerat cu mâncarea? După o masă cu adevărat îndestulată, aproape instantaneu, apare somnul. De ce? Prea multă insulină ajunge la creier.  

Creierul. Funcționează doar cu oxigen și glucoză, adică zahăr. Ne explică un expert în bio-chimie.

Prof.univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii:Creierul, atenție, funcționează tot timpul, chiar dacă nu ne gândim sau stăm cu ochii pe pereți, creierul coordonează respirația, bătăile inimi. Și când dormim, de funcționat el funcționează în continuare, de când ne naștem. Organismul este făcut să reziste fără mâncare de la începul exitenței noastre. Plecam la vânătoare, dar nu îmi spunea nimeni că mă și întorceam cu ceva. Și atunci, făceam foarmea, că n-aveam încotro și organismul rezista”.

Suntem perfect adaptați să facem foamea. Și, totuși, creierul primește glucoză permanent. Trei tipuri de depozite avem în organism:

1. Depozitul de grăsime - este cel de energie;

Citește și
ddb
Dr. Brândușa Petruțescu, medic primar alergolog: Cum evităm sindromul de „casă bolnavă”?
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

2. Depozitul de glucide, de zahăr - organismul îl ține doar pentru creier. Depozitul se află în ficat;

3. Depozitul de proteine - e accesat doar dacă ne rănim și avem nevoie de refacere.

Andreea Groza:Din aceste informații a rezultat cea mai bună dietă, numită post intermitent. Cea mai adaptată la fiziologia umană. Nu suntem adaptați la exces. După o masă copioasă, glicemia crește foarte mult. Ca să o echilibreze, pancreasul trimite în circulație o cantitate mare de insulină”.

Ceea ce ne moleșește foarte mult după o masă copioasă este exact această cantitate de insulină, care ajunge și la creier. Vă apuca somnul după o masă? Propriul organism vă spune să îi dați mai puține alimente!

Andreea Groza: După o masă copioasă, toate sistemele metabolice își doresc mișcare. Mers pe jos. Este primul ajutor pe care vi-l puteți da. Al doilea ajutor, ne spun experții în nutriție, se referă la apa băută din abundență. Și al treilea, pauza alimentară. Cât mai mult timp”.

Și, recomandat, toată seara, plus noaptea. Vrea și ficatul, și creierul.

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: Dacă mâncăm prea mult seara, grăsimi saturate, carne, ouă, brânzeturi saturate, receptorii de colesterol din ficat nu mai pot să capteze colesteroul din alimente, și colesterolul crește mult în sânge”.

Seara, receptorii de colesterol din ficat, cei care simt colesterolul din alimente, scad sau devin incapabili. Următoarea mișcare? Colesterolul rămâne liber în sânge. Îi place să intre în vase, unde produce inflamație ințial. Apoi, depozite. Boala se numește ateroscleroză.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Durerile articulare se pot trata prin microparticule, introduse în vasele de sânge
Durerile articulare se pot trata prin microparticule, introduse în vasele de sânge

Durerile articulare pot fi rezolvate prin radiologie intervențională, cu o soluție suprinzătoare. Ne descrie intervenția, nedureroasă, dr. Rareș Nechifor, medic primar radiologie intervențională, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza.  

Dr. Brândușa Petruțescu, medic primar alergolog: Cum evităm sindromul de „casă bolnavă”?
Dr. Brândușa Petruțescu, medic primar alergolog: Cum evităm sindromul de „casă bolnavă”?

Alergia la acarieni e strâns legată de mucegaiuri. Cum ne protejăm – ne spune dr. Brândușa Petruțescu, medic primar alergolog-imunolog, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza.

De ce dinții pot cauza digestie incorectă?
De ce dinții pot cauza digestie incorectă?

Masticația incorectă are efecte nedorite asupra întregului aparat digestiv. Ce înseamnă masticație incorectă – ne spune doctorul Denisa Zaharia, medic ortodont, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 29 mai 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 29 mai 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 29 mai 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 22 mai 2022
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 22 mai 2022

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 22 mai 2022

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.