Inspectorii OPC au descoperit nereguli la mai multe universitati din Cluj

targ universitati

Pe raza judetului Cluj, reprezentantii Comisariatul Regional Pentru Protectia Consumatorilor Regiunea de Nord Vest au controlat 10 institutii de invatamant superior. La 5 dintre ele au depistat neconformitati privind incheierea contractelor de studii.

Principalele abateri constatate de inspectorii pentru protectia consumatorului se refera la neafisarea in mod vizibil a listelor cu tarifele aferente cursurilor, atat la centrele de informare a studentilor, cat si pe site-urile universitatilor. Totodata, tarifele sunt exprimate in euro, dar nu e mentionat cursul de referinta.

Alte nereguli se refera la clauzele contractuale care nu sunt redactate in mod clar, atat in ceea ce priveste modul de restituire a taxelor achitate, cat si prin lipsa indicarii exacte a taxelor si tarifelor percepute.

In contractele semnate de studenti nu sunt mentionate nici toate informatiil obligatorii, din contractele incheiate cu studentii a doua universitati lipsind conditiile de reziliere a contractului, precum si drepturile si obligatiile partilor.

Pentru neconformitatile constatate, inspectorii OPC au aplicat 5 sanctiuni contraventionale.
 

Citește și
studenti
Sapte scoli si licee din Cluj se bat pentru 4 granturi in valoare de 60.000 de lei
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European
Articol recomandat de sport.ro
"FCSB a fost mereu prioritatea mea!" Gigi Becali are antrenor! Anunțul făcut
"FCSB a fost mereu prioritatea mea!" Gigi Becali are antrenor! Anunțul făcut
Citește și...
Organizatiile studentesti provoaca tinerii sa se gandeasca la cariera
Organizatiile studentesti provoaca tinerii sa se gandeasca la cariera

Studentii si masteranzii sunt invitati sa-si dezvolte abilitatile practice. In urmatoarele zile, AIESEC Cluj-Napoca organizeaza workshop-uri pentru cei ce vor sa inteleaga ce cariera li se potriveste.

Sapte scoli si licee din Cluj se bat pentru 4 granturi in valoare de 60.000 de lei
Sapte scoli si licee din Cluj se bat pentru 4 granturi in valoare de 60.000 de lei

Fundatia Comunitara Cluj pune la bataie patru granturi in valoare de 15.000 de lei fiecare, destinate implementarii unor proiecte informatice. In lupta finala au ramas sapte scoli, iar castigatoarele vor fi alese in functie de proiectele depuse.

Recomandări
Intrarea în Uniunea Europeană a avut un efect spectaculos pentru România. Avem același nivel de trai ca al Ungariei
Intrarea în Uniunea Europeană a avut un efect spectaculos pentru România. Avem același nivel de trai ca al Ungariei

Intrarea în Uniunea Europeană a avut un efect spectaculos pentru România, dar şi pentru celelalte țări din Europa Centrală și de Est.

Ursula von der Leyen îi cere lui Xi Jinping să nu mai ajute Rusia în războiul împotriva Ucrainei. Mizele acestei vizite
Ursula von der Leyen îi cere lui Xi Jinping să nu mai ajute Rusia în războiul împotriva Ucrainei. Mizele acestei vizite

Uniunea Europeană mizează pe China pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia astfel încât să convingă Moscova să nu mai continue războiul în Ucraina.

Grindina continuă să facă pagube în mai multe zone din ţară. ANM a emis mai multe avertizări de fenomene periculoase. FOTO
Grindina continuă să facă pagube în mai multe zone din ţară. ANM a emis mai multe avertizări de fenomene periculoase. FOTO

Noi căderi de grindină au fost înregistrate, luni, în mai multe zone din ţară. Meteorologii au emis mai multe avertizări nowcasting de fenomene periculoase, în continuare unele localităţi fiind sub avertizări cod galben.