Cât a costat campania de la alegerile parlamentare 2020. Sumele de rambursat pentru partide

alegeri parlamentare 2020
Shutterstock

Autoritatea Electorală Permanentă informează că termenul-limită de depunere a cererii de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este 6 ianuarie 2021.

Conform unui comunicat al AEP transmis, pot depune cerere de rambursare toţi competitorii electorali participanţi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripţiei electorale în care au candidat.

Potrivit legii, cererea de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor parlamentare trebuie depusă la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarul financiar coordonator după publicarea rezultatelor alegerilor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data alegerilor, respectiv până la data de 6 ianuarie 2021.

AEP atrage atenţia că cererea de rambursare depusă după data de 6 ianuarie 2021 nu este luată în considerare.

Raportat la contribuţiile depuse de către competitorii electorali, Autoritatea Electorală Permanentă estimează că vor fi solicitate la rambursare cheltuieli electorale în cuantum de 166.850.315,50 lei. În cazul alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016, suma rambursată a fost de 42.700.000 de lei, precizează AEP.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Controlul finanţării campaniei electorale pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2020 se va desfăşura în perioada 6 ianuarie 2021 - 8 martie 2021, perioadă la care se poate adăuga termenul de 15 zile pentru eventuale solicitări privind informaţii suplimentare şi/sau clarificări.

Totodată, conform AEP, termenul de 90 de zile de la data alegerilor prevăzut de lege pentru rambursarea sumelor validate, aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală, poate fi prorogat în situaţia prelungirii controlului cu 15 zile. În situaţia efectuării controlului şi de către Curtea de Conturi, termenul de rambursare a cheltuielilor se prelungeşte cu 30 de zile, potrivit legii în vigoare.

AEP a mai afirmat că suma cea mai mare de rambursat ar fi către PNL – 48.812.108,00 de lei, urmat de PSD - 47.993.815,47 de lei, Pro România - 29.566.831,92 de lei, PMP - 19.782.891,00 de lei, USR - 11.152.573,60 de lei, PLUS - 6.011.686,51, UDMR - 2.962.244,00 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nume noi în viitorul Parlament. Senatorul după care a fost numită o stradă şi soţii aleşi în camere diferite
Nume noi în viitorul Parlament. Senatorul după care a fost numită o stradă şi soţii aleşi în camere diferite

Viitorul parlament va avea deputați și senatori cu experiență, dar și nume noi. Și nu vorbim doar de cei din partidul AUR, surpriza acestor alegeri, dar și de reprezentanți ai celorlalte formațiuni politice.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.