Un copil de trei ani a căzut de la etajul doi al unui apartament din Băneasa. În ce stare se află acesta

×
Codul embed a fost copiat

Un copil de trei ani din cartierul Băneasa din București a ajuns la spital, după ce a căzut de la geamul apartamentului, situat la etajul 2.

Medicii spun că băiețelul este în stare stabilă și cu siguranță a avut parte de noroc, de vreme ce căzătura a fost de la aproape zece metri înălțime.

Cu puțin înainte de ora 13, la 112, a fost dat un apel prin care se anunța că un copil de doar trei ani a căzut de la etajul doi. Norocul micuțului a fost că, în momentul în care a căzut, practic, toată această cădere a fost atenuată de o bucată de beton care iese din bloc. Copilul, în acest fel, spun specialiștii, a avut noroc și nu și-a pierdut viața. Are răni la nivelul toracelui și membrelor, iar imediat la fața locului a sosit un echipaj SMURD, care l-a preluat și l-a dus la Spitalul Grigore Alexandrescu. Starea lui este una stabilă.

Micuțul s-ar fi jucat cu fratele său de șapte ani atunci când s-a întâmplat teribilul accident. Mama lui se afla în altă cameră, îl adormea pe fratele celor doi. Și tatăl era acasă. A fost un moment de neglijență al amândurora, neglijență care a dus la un accident care putea să aibă un final dramatic.

Polițiștii fac cercetări, iar pentru moment, nu s-a stabilit încadrarea.

Citește și
politie romania masina
Un copil de nici 2 ani a murit după ce ar fi fost bătut de cineva din familie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase oameni au murit, printre care și un copil, după atacurile din Liov. FOTO
Șase oameni au murit, printre care și un copil, după atacurile din Liov. FOTO

Șase ucraineni au fost uciși și alți opt răniți în urma actacurilor de luni dimineața din Liov, Ucraina. 

Un copil de nici 2 ani a murit după ce ar fi fost bătut de cineva din familie
Un copil de nici 2 ani a murit după ce ar fi fost bătut de cineva din familie

Un copil în vârstă de un an și opt luni a murit în condiții suspecte. El a fost preluat în stare critică din localitatea Dindești, județul Satu Mare de un echipaj medical.

Trei oameni, printre care un copil, au murit, în urma unui grav accident pe A1. Șase vehicule și 22 de persoane, implicate
Trei oameni, printre care un copil, au murit, în urma unui grav accident pe A1. Șase vehicule și 22 de persoane, implicate

Şase autovehicule au fost implicate, vineri, într-un accident rutier care a avut loc pe autostrada A1 Timişoara - Deva. Trei persoane, printre care şi un copil, au murit, iar alte trei sunt rănite. Traficul rutier este blocat.

 

Accident soldat cu cel puţin 16 morţi după ce un camion s-a izbit de o stâncă, în Indonezia
Accident soldat cu cel puţin 16 morţi după ce un camion s-a izbit de o stâncă, în Indonezia

Cel puţin şaisprezece persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite, miercuri, când un camion s-a izbit de o stâncă în provincia Papua de Vest din Indonezia, a declarat poliţia, conform Le Figaro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.