Trei tineri au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri. Unul dintre ei are legătură cu Vlad Pascu

politie
Shutterstock

Trei tineri au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT, pentru trafic de droguri, iar unul dintre ei are legătură cu Vlad Pascu, cel care drogat fiind a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.

 

Asupra celor trei anchetatorii au găsit mai multe cantităţi de droguri.

Reprezentanţii DIICOT au transmis miercuri, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a trei persoane, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.


“În sarcina primului inculpat s-a reţinut că, în perioada ianuarie - septembrie 2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a cumpărat de la ceilalţi doi inculpaţi, în vederea traficării, diferite cantităţi de canabis, iar în luna aprilie a oferit participanţilor la o petrecere (inclusiv minori), aproximativ 10 grame metamfetamină cristal pentru consum.

Totodată, a deţinut la domiciliul său în vederea traficării o cantitate Fentanyl, drog de mare risc”, au precizat procurorii.
Ei au precizat că acelaşi tânăr a fost depistat cu diferite cantităţi de canabis şi codeină.

Citește și
Miruna Pascu, Vlad Pascu
Miruna Pascu, mama tânărului care a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, sub control judiciar. Decizia nu este definitivă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Acelaşi inculpat a deţinut în vederea consumului propriu, diferite cantităţi de canabis şi codeină (droguri de risc şi respectiv de mare risc), iar în luna iulie 2022, a fost depistat de un echipaj de jandarmi pe raza judeţului Constanţa, având asupra sa o cantitate de cannabis destinată consumului personal.

Actele de urmărire penală au mai relevat că inculpatul a deţinut la domiciliul său, fără drept, mai multe cartuşe cu privire la care, în urma efectuării constatării tehnico-ştiinţifice balistice, s-a stabilit că este muniţie letală, supusă autorizării conform Legii 295/2004 (republicată) privind regimul armelor şi muniţiilor”, au explicat procurorii.

Anchetatorii au precizat şi motivele pentru care sunt acuzate celelalte două persoane din dosar.

“În sarcina celorlalţi doi inculpaţi (rude), s-a reţinut că au vândut primului inculpat cantităţi de drog de risc în vederea traficării, iar la data de 14.09.2023, au deţinut, în scopul comercializării, cantitatea de 844,59 grame canabis.

Unul dintre ei a deţinut pentru consum propriu şi alte cantităţi de canabis, precum şi o ţigaretă conţinând acest drog de risc”, au mai afirmat procurorii DIICOT.

Aceştia au menţionat că prin rechizitoriu au solicitat menţinerea măsurilor preventive adoptate în cauză, precum şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 30.000 lei cu titlul de cheltuielile judiciare avansate de stat.

“De asemenea, s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală şi continuarea cercetărilor faţă de un alt inculpat pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu precum şi continuarea cercetărilor, într-un nou dosar, cu privire la infracţiunile de pornografie infantilă, influenţarea declaraţiilor şi şantaj”, a mai transmis sursa citată.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Prima persoană trimisă în judecată în acest dosar ar face parte din cercul lui Vlad Pascu, cel care în luna august, drogat fiind, a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.

Este vorba despre Tudor Duma, cunoscut sub numele de Maru, care s-a filmat când a intrat în Spitalul Floreasca pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze rămâne în arest preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia nu este definitivă
Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia nu este definitivă

Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai soldat cu moartea a doi tineri, a fost prelungit de Judecătoria Mangalia. Decizia magistraţilor nu este definitivă.  

Miruna Pascu, mama tânărului care a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, sub control judiciar. Decizia nu este definitivă
Miruna Pascu, mama tânărului care a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, sub control judiciar. Decizia nu este definitivă

Tribunalul Bucureşti a decis că Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai, poate fi cercetată sub control judiciar.

 

Mama lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, a fost plasată în arest la domiciliu. Decizia este definitivă
Mama lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, a fost plasată în arest la domiciliu. Decizia este definitivă

Mama lui Vlad Pascu, tânărul care, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat mortal alţi doi tineri, la 2 Mai, a fost plasată în arest la domiciliu printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea fiind definitivă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.