Trei cetăţeni din Senegal şi Gambia, prinşi după ce au trecut ilegal frontiera de stat

pasaport
iStock

Poliţiştii de frontieră, în cooperare cu structurile de profil din Ucraina, au identificat şi reţinut trei cetăţeni din Senegal şi Gambia.

În cursul zilei de luni, au trecut ilegal graniţa din ţara vecină cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Serviciul STPF Botoşani, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, cei trei transfugi au fost identificaţi pe raza localităţii Dumbrăviţa, după ce au trecut ilegal frontiera dintre România şi Ucraina.

"Având în vedere faptul că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei bărbaţi, cetăţeni din Senegal şi Gambia, având vârste cuprinse între 26 şi 36 de ani", se precizează în comunicat.

Poliţiştii efectuează cercetări faţă de cei trei bărbaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Transfugii au fost preluaţi de autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, conform legislaţiei pe linie de combatere a migraţiei ilegale.

Citește și
politia de frontiera
Cinci migranți, reținuți în timp ce încercau să treacă granița spre Ungaria pe jos
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 43.000 de pachete de țigări de contrabandă descoperite la frontieră. Unde erau ascunse
Peste 43.000 de pachete de țigări de contrabandă descoperite la frontieră. Unde erau ascunse

Peste 43.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 500.000 de lei, au fost descoperite de către poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Cinci migranți, reținuți în timp ce încercau să treacă granița spre Ungaria pe jos
Cinci migranți, reținuți în timp ce încercau să treacă granița spre Ungaria pe jos

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Satu Mare şi Sectorului PF Sânnicolau Mare au depistat cinci cetăţeni din Irak şi Tunisia care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge în vestul Europei.

Zeci de migranți călăuziți de un român, prinși la frontiera cu Serbia
Zeci de migranți călăuziți de un român, prinși la frontiera cu Serbia

Un număr de 23 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei, călăuziţi de un cetăţean român, au fost opriţi la frontiera cu Serbia, se arată într-un comunicat al ITPF Timişoara.

Cantitate uriaşă de heroină, găsită într-o maşină care urma să intre în România
Cantitate uriaşă de heroină, găsită într-o maşină care urma să intre în România

Aproape 36 de kilograme de heroină au fost confiscate la punctul de trecere a frontierei de pe podul Ruse-Giurgiu.

Pentagonul a deschis o anchetă privind trimiterea de militari la frontiera cu Mexicul
Pentagonul a deschis o anchetă privind trimiterea de militari la frontiera cu Mexicul

Pentagonul a anunţat marţi deschiderea unei anchete privind trimiterea de către preşedintele Donald Trump de soldaţi americani la frontiera cu Mexicul pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.