Târgul din Blaj cu o tradiţie de 200 de ani. Ce pot găsi cumpărătorii curioși

×
Codul embed a fost copiat

Cine a vrut să se echipeze pentru iarnă a trecut pe la Blaj, unde a avut loc tradiţionalul târg de căciuli.

 

Din blană naturală sau ecologică, simple sau colorate, de nurcă sau astrahan, căciulile au avut căutare în rândul celor mai în vârstă.

Clienţii au plătit pentru ele între 20 şi 700 de lei.

Cine a fost la târgul căciulilor de la Blaj nu a plecat cu mâna goală, mai ales că nici vremea nu se anunţă foarte prietenoasă.

Citește și
mos craciun
Reacția unor turiști străini aflați pentru prima dată la Târgul de Crăciun din București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Clientă: "O căciulă să se potrivească cu haina care o am acasă."

Reporter. "Aveţi de unde alege?"

Clientă: "Am, da e târgul căciulilor."

Client: " E târgul căciulilor că e sărbătoare. Am luat căciuli. Tradiţia e din moşi strămoşi în fiecare 6 decembrie de moş Nicolae să se adune oamenii să îşi cumpere căciuli."

Tabita Filip, comerciantă: "Am adus tot felul de căciuli de nurcă, de vulpe. Toate modelele le-am adus de târgul căciulilor de la Blaj. Se poartă nurca, astrahanul, vulpea polară. Avem şi colorate şi mai fiţoase."

Cea mai scumpă căciulă de la târg este făcută din blană de miel.

Comercianţii se plâng că sunt tot mai puţini meşteşugari de la an la an, la fel şi cumpărători

Mircea Balogh, comerciant:
"Avem căciuli, chipiu de blană de oaie. Se lucrează cu mâna, manual şi vă daţi seama că multe împunsături avem. 35-40 de ani de când lucrez la căciuli, dar cred că mai este un an şi jumtăte - doi ani şi dispare moda."

Târgul de căciuli de la Blaj are o tradiţie veche de 200 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât câştigă domnul Ahmadi la târgurile de Crăciun din România.
Cât câştigă domnul Ahmadi la târgurile de Crăciun din România. "La mine merge bine"

Luna decembrie se va încheia pe plus pentru mulţi români talentaţi. Fie că fac obiecte decorative sau dulciuri aromate în zilele de dinaintea sărbătorilor cei harnici şi cu spirit întreprinzător nu duc lipsă de muşterii.

Reacția unor turiști străini aflați pentru prima dată la Târgul de Crăciun din București
Reacția unor turiști străini aflați pentru prima dată la Târgul de Crăciun din București

Colinde şi magie aseară la târgul de Crăciun din Bucureşti. Frigul nu i-a ţinut în casă pe cei care au vrut să intre în atmosfera Crăciunului. Iar pentru cei mici pentru a fost pregătit un spectacol pe cinste.

O banană lipită cu bandă adezivă, vândută cu 120.000$ la un târg de artă din Miami
O banană lipită cu bandă adezivă, vândută cu 120.000$ la un târg de artă din Miami

O banană lipită cu bandă adezivă pe un perete a fost vândută în această săptămână pentru suma de 120.000 de dolari la târgul de artă Art Basel din Miami Beach, potrivit site-ului specializat în piaţa de artă Artnet.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.