Se cere dreptate după moartea Alexandrei. Între timp, doctorii care trebuiau să se ocupe de ea își iau concedii după incident

×
Codul embed a fost copiat

Măsurile luate de autorități după moartea Alexandrei, tânăra de 25 de ani însărcinată, care a pierit la Spitalul Județean din Botoșani implorând medicii să o ajute pentru că nu mai avea aer, sunt în fața valului de revoltă.

Familia tinerei a anunțat că va depune plângere penală împotriva celor vinovați. Sute de oameni protestează de zile întregi pe străzile din oraș. Abia, joi, la aproape o săptămână la moartea tragică a fetei, Colegiul Medicilor a început o anchetă.

În sunetul strident al claxoanelor, 300 de mașini s-au înșirat într-o coloană a indignării, pe străzile din Botoșani, potrivit imaginilor furnizate de Monitorul de Botoșani. S-au oprit acasă la Alexandra, apoi la cimitir, unde oamenii s-au rugat și, în cele din urmă, la Spitalul Județean. Acolo a murit tânara mama, care mai avea acasă trei copii. Era din nou însărcinată și se simțea rău, însă medicii și asistentele au ignorat-o. Șapte ore nu a primit nici un tratament, chiar dacă a cerut ajutor și a spus că nu mai are aer.

Pentru oameni, îndepărtarea lui Angel Călin din funcția de manager al spitalului nu este suficientă.

Vlad Miron, fratele Alexandrei:Scopul meu este ca să plătească cei care au fost vinovați, cei care au chinuit-o pe Alexandra”.

Citește și
alexandra botosani
Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Geanina Poroșnicu, avocata familiei Alexandrei: Urmează un protest și în București. Juridic, urmează plângerea, constituirea de parte civilă, cerem antrenarea răspunderii oricărui pe polița de asigurare a spitalului: doctorilor și asistentelor medicale. Răspunderea aparține mai multor persoane, au dormit pe ei și nu au venit în ajutorul pacientei”.

Medicii responsabili de starea tinerei și-au luat concedii pe bandă rulantă

În noaptea în care Alexandra a fost lăsată șapte ore să se chinuie până a murit, cu dureri atroce, în secția în care ea era internată, de gardă era doctorul Mariana Pitrop. Și-a luat concediu după incident. Pe sediul cabinetul ei privat, cineva a scris cu vopsea neagră numele Alexandrei și trei cuvinte „NU AM AER”, aceleași pe care tânăra a mai apucat să le spună înainte să moară.

Și-a luat concediu și Carmen Oprișanu, doctorița care monitoriza sarcina Alexandrei. Polițiștii au audiat-o în spital. Tânăra îi ceruse și ei ajutor înainte să se stingă. Asistenta și infirmiera de serviciu în secția în care murit Alexandra au stat șase ore de vorbă cu poliția. Deocamdată, sunt martore în dosar.

Colegiul medicilor, instituția care ar trebui să vegheze că doctorii își respectă îndatoririle față de pacienți, s-a sesizat în acest caz abia acum, la aproape o săptămână. În timp ce trei copii au rămas fără mamă, reprezentanții colegiului caută scuze.

Constantin Moșneguțu, președintele Colegiului Medicilor din Botoșani:Am început discuțiile încă de atunci, dar a mai durat până s-a emis actul de declanșare, a fost emis astăzi actul. Se va analiza ce se putea face, pentru a putea fi evitată această consecință. Se va începe strângerea documentelor medicale și personale”.

Cazul Alexandrei a ajuns și la Guvern

Cazul tragic al Alexandrei a ajuns și la Guvern. Premierul a spus că este inadmisibil ca în spitale să se întâmple astfel de lucruri de neglijență și de nepăsare.

Natalia Intotero, ministrul Familiei: Trebuie să existe sancțiuni drastice, dacă acestea înseamnă pierderea libertății, trebuie mers până la capăt”.

Oana Maxim, nașa Alexandrei: E cazul să înțelegem Alexandra e un caz nefast de care ne folosim să schimbăm niște lucruri, dar au fost multe Alexandre, altele, și sperăm să nu mai fie”.

Doctorițele responsabile pentru Alexandra nu au răspuns la telefon pentru a-și prezenta punctul de vedere. Între timp, la spitalul din Botoșani a fost numit un nou manger. În ancheta morții Alexandrei urmează să fie audiați la Parchet cei din familia ei și doi pacienți internați în același salon cu ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cabinetul privat al doctoriței care era de gardă la Botoșani când a murit Alexandra, vandalizat. Ce au scris pe geamuri
Cabinetul privat al doctoriței care era de gardă la Botoșani când a murit Alexandra, vandalizat. Ce au scris pe geamuri

Cabinetul medical privat al doctoriţei care a fost de gardă în noaptea în care a murit Alexandra Ivanov a fost vandalizat în cursul nopţii de miercuri spre joi.

Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”
Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”

Au apărut primele reacții oficiale la șase zile după moartea tragică a Alexandrei, tânăra de 25 de ani din Botoșani, care a murit pe patul de spital în timp ce îi implora pe medici să o ajute.

Managerul interimar al spitalului din Botoșani, unde a murit Alexandra, a fost eliberat din funcţie
Managerul interimar al spitalului din Botoșani, unde a murit Alexandra, a fost eliberat din funcţie

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, unde o tânără însărcinată a murit după ce timp de 7 ore nu a primit îngrijiri medicale, a fost eliberat din funcţie.

Ce au descoperit legiștii privind moartea tinerei mame din Botoșani. De ce a decedat Alexandra
Ce au descoperit legiștii privind moartea tinerei mame din Botoșani. De ce a decedat Alexandra

Medicii legişti au constatat că tânăra în vârstă de 25 de ani care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina era „complicată infecțios”.

Lacrimi la înmormântarea Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la Maternitatea din Botoşani. A fost stabilită cauza morții
Lacrimi la înmormântarea Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la Maternitatea din Botoşani. A fost stabilită cauza morții

Luni a fost înmormântată Alexandra, tânăra de 26 de ani, însărcinată în luna a treia, care s-a stins, vineri, la Maternitatea din Botoşani.  

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.