S-a stabilit procedura de restituire a banilor pentru necompletarea formularului PLF de intrare în România

plf

Min. Dezvoltării a aprobat şi publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabileşte procedura de restituire a sumelor de bani achitate de cetăţeni, reprezentând amenzi contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, cetăţenii sancţionaţi contravenţional care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu, în vederea restituirii sumelor achitate, în termen de 90 de zile, de miercuri. În vederea procesării rapide a cererilor, acestea trebuie însoţite de procesul verbal de constatare a contravenţiei şi documentul de plată.

Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic (e-mail/Spaţiu Virtual Privat) sau prin împuternicit. Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc. Termenul de soluţionare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora”, se arată în comunicat.

MDLPA precizează că în cazul cetăţenilor care au primit amendă contravenţională pentru necompletarea formularului PLF, dar care nu au achitat amenzile, acestea se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate.

Procedura restituirii acestor amenzi a fost publicată, pe pagina Ministerului Dezvoltării, în transparenţă decizională, din 4 august, şi au fost consultate structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

Citește și
Dan Carbunaru
Guvernul face precizări după ridicarea stării de alertă. Formularul PLF este încă în vigoare
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Guvernul a dat OUG. Cine întră în România nu mai trebuie să completeze PLF
Guvernul a dat OUG. Cine întră în România nu mai trebuie să completeze PLF

Guvernul a aprobat, vineri, OUG care elimină obligativitatea completării formularului electronic la intrarea în ţară, dar avertizează că alte state au încă formularul în vigoare, iar cei care călătoresc în străinătate trebuie să verifice condiţiile.

 

Guvernul face precizări după ridicarea stării de alertă. Formularul PLF este încă în vigoare
Guvernul face precizări după ridicarea stării de alertă. Formularul PLF este încă în vigoare

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat, miercuri, că formularul de localizare a pasagerului (PLF) va trebui completat în continuare, chiar dacă starea de alertă în România a fost ridicată.    

Formularul PLF de intrare în țară. Descarcă AICI documentul
Formularul PLF de intrare în țară. Descarcă AICI documentul

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a anunţat vineri o serie de modificări aduse ordonanţei privind formularul de localizare a pasagerilor (PLF).

Noi reguli la intrarea în țară. Schimbări privind certificatul verde şi formularul PLF
Noi reguli la intrarea în țară. Schimbări privind certificatul verde şi formularul PLF

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a făcut, vineri seară, noi precizări despre certificatul digital Covid-19 şi formularul de localizare a pasagerului. Deciziile autorităţilor române ţin cont de deciziile europene.

Guvernul își cere scuze pentru încurcăturile cu formularul PLF: În justiție, probabil vor câștiga
Guvernul își cere scuze pentru încurcăturile cu formularul PLF: În justiție, probabil vor câștiga

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu și-a cerut scuze, în numele Guvernului, pentru încurcăturile provocate de prevederile formularului digital de intrare în România (PLF).  

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.