Rezidențiat 2019. Examenul se dă încă după un model vechi de zeci de ani

×
Codul embed a fost copiat

Peste 8.800 de absolvenți de medicină și farmacie au susținut duminică concursul de rezidențiat.

După o amânare de o lună și jumătate, tinerii au participat la examenul în urma căruia vor primi posturi în spitale.

Reprezentații Ministerului Sănătății spun că toți candidații care vor lua punctajul de trecere vor avea un loc de muncă. Și promit totodată o schimbare a modalității de evaluare pentru intrarea în rezidențiat. România nu a ținut pasul cu țările din Occident, unde admiterea se bazează pe practică și nu pe memorarea noțiunilor.

Mihnea își dorește să fie hematolog sau oncolog. A învățat un an de zile pentru intrarea în rezidențiat și crede că e timpul pentru o schimbare.

Mihnea Casian, concurent: „Interviuri date la secția la care vrei să te angajezi, însă în România favoritismele și lipsa de imparțialitate ar vicia grav această metodă. Cred că cel mai bine ar fi o parte teoretică din niște cărți internaționale, pertinente, din care se dau examenele și în afară și o parte pentru aptitudini, studii de caz în care să știi ce să spui, cum să spui și cum abordezi.''

Citește și
Examen de rezidentiat
S-a stabilit data examenului de rezidențiat. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Sebastian, candidat: „Materia pe care noi acum am învățat-o e foarte veche. Multe tehnici și materiale nu se mai folosesc de zeci de ani, dar învățăm ce se dă."

Iulia, candidată: „Ne-a zăpăcit un pic de cap că în examenul ăsta nu e foarte multă logică.''

În România, examenul de rezidențiat se organizează după un model vechi de zeci de ani care îi obligă pe concurenți să tocească manualele. Apoi, timp de 4 ore trebuie să rezolve 200 de grile. Asta în timp ce în Occident rezidentiatul este bazat pe practica făcută în timpul facultății: în Franța de pildă se punctează studii de caz pe pacient, iar în Germania și Anglia sunt punctate și materiale publicate de tineri în revistele de specialitate.

8.876 tineri absolvenți ai universităților de medicină și farmacie și-au depus dosarele. Pentru ei au fost scoase la concurs 4.710 posturi.

Toți cei care au luat cel puțin 600 din 1.000 de puncte vor putea să se specializeze. Legislația va fi modificată, iar rezidenții ar putea ajunge inclusiv în clinicile private.

Horațiu Moldovan, secretar de stat MS: „Vom implementa o lărgire a spațiilor de instrucție pentru acești medici rezidenți, astfel încât să utilizăm baza tehnologică foarte avansată a unor spitale pe de-o parte și pe de alta să folosim cadrele didactice cu experiență.''

Ioanel Sinescu, rectorul UMF București: „Să se pregătească în așa fel încât să fie competitivi mereu și indiferent unde vor practica să fie mulțumiți de ceea ce fac. Dacă ei fac lucruri foarte bune, acest lucru se va repercuta asupra întregii comunități.''

Examenul a fost organizat în șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Târgu Mureș și Timișoara.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Rezidențiat 2019. Ministerul Sănătății organizează concurs în 6 centre universitare
Rezidențiat 2019. Ministerul Sănătății organizează concurs în 6 centre universitare

Ministerul Sănătății a anunțat că va organiza duminică, 8 decembrie 2019, concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

S-a stabilit data examenului de rezidențiat. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății
S-a stabilit data examenului de rezidențiat. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătăţii a anunţat că va organiza duminică, 8 decembrie 2019, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Preşedintele a promulgat legea care permite organizarea examenului de rezidenţiat pe 8 decembrie
Preşedintele a promulgat legea care permite organizarea examenului de rezidenţiat pe 8 decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Deputații au adoptat proiectul prin care rezidenţiatul poate fi organizat pe 8 decembrie
Deputații au adoptat proiectul prin care rezidenţiatul poate fi organizat pe 8 decembrie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de modificare a ordonanţei care permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, informează Agerpres.

Orban: „Susţinem orice soluţie pentru organizarea examenului de rezidenţiat”
Orban: „Susţinem orice soluţie pentru organizarea examenului de rezidenţiat”

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat luni că parlamentarii liberali susţin orice soluţie care să permită organizarea examenului de rezidenţiat într-un timp cât mai scurt.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.