Refugiat din Ucraina, căutat în Munții Maramureșului cu elicopterul. Cum a fost găsit

elicopter
Pro TV

Un refugiat din Ucraina s-a rătăcit în Munții Maramureșului și a fost căutat cu un elicopter. Salvatorii și polițiștii de frontieră l-au găsit la câteva ore după ce a trecut granița și a sunat la 112 după ajutor, spunând că s-a rătăcit.

Cetățeanul ucrainean a fost găsit, iar starea lui de sănătate este bună, potrivit Prefecturii Maramureş.

„A fost evaluat de către salvamontişti şi poliţişti de frontieră, persoana este conştientă, starea de sănătate fiind bună. Echipele de intervenţie participante la misiune în sistem integrat s-au retras în siguranţă din teren", a arătat sursa citată.

Refugiatul din Ucraina a fost căutat de vineri dimineață de către  Poliţia de Frontieră sprijinită de un elicopter al MAI, precum şi de Salvamont a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.

„Poliţiştii de frontieră din dispeceratul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi, în această dimineaţă, în jurul orei 9.00, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către un cetăţean ucrainean care a traversat Munţii Maramureşului din Ucraina în România şi a solicitat sprijin, afirmând ca s-a rătăcit. După primirea apelului, echipaje ale Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului şi Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş s-au deplasat în zona pentru găsirea cetăţeanului ucrainean rătăcit", a spus Dan Bucă, citat de Agerpres.

Citește și
Bărbat găsit mort în Maramureș, la granița cu Ucraina. Polițiștii cred că era refugiat
Bărbat găsit mort în Maramureș, la granița cu Ucraina. Polițiștii cred că era refugiat
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De asemenea, au fost alertate toate structurile din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională pentru luarea măsurilor specifice din competenţă şi acţiune în sistem integrat pentru căutarea şi salvarea persoanei respective.

„La misiunea de căutare a cetăţeanului ucrainean rătăcit participă un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne care în prezent survolează zona", a mai spus Dan Bucă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară pot avea acces la servicii medicale prin aplicația Apel 112
Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară pot avea acces la servicii medicale prin aplicația Apel 112

Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară au nevoie nu doar de adăpost și hrană, ci și de servicii medicale. Oamenii află cum pot ajunge la un medic și cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Bărbat găsit mort în Maramureș, la granița cu Ucraina. Polițiștii cred că era refugiat
Bărbat găsit mort în Maramureș, la granița cu Ucraina. Polițiștii cred că era refugiat

Descoperire șocantă a polițiștilor de frontieră din Maramureș, în apropierea graniței cu Ucraina.

Surprize pentru copiii ucraineni care s-au refugiat în România: experimente, roboți şi jocuri video
Surprize pentru copiii ucraineni care s-au refugiat în România: experimente, roboți şi jocuri video

Ca să mai uite de războiul de acasă, mai mulți copii din Ucraina care s-au refugiat în Buzău au mers la muzeul judeţean pentru o altfel de experiență.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.