Războiul din Ucraina lasă urme adânci în sufletele copiilor care sunt nevoiți să-și părăsească țara

×
Codul embed a fost copiat

Războiul din Ucraina lasă urme adânci în sufletele copiilor care își pierd părinții și pleacă spre nicăieri.

Potrivit datelor Ministerului Familiei, de la începutul războiului, peste o sută de copii au intrat în România însoțiti numai de rude sau de prieteni. Au fost și cazuri, 21 la număr, unde la granițele țării au ajuns copii singuri, care au intrat în sistemul de protecției al țării noastre.

Pe Artiom și pe Marina, muzica îi ajută să uite groaza pe care au trăit-o acasă la ei. Sunt frați și au fugit din Odessa fără părinți, însoțiți de un grup de femei. În centrul de îngrijiri din Sectorul 3 al Capitalei și-au făcut noi prieteni și au primit o chitară și un pian.

Mihaela Ungureanu, director Direcția DGASPC 3: Era destul de trist și cumva am ajuns la concluzia, din discuții cu el, că tare mult i-ar plăcea să cânte la o chitară și atunci imediat i-am îndeplinit dorința și am văzut cum ușor, ușor se înmoaie, am văzut un zâmbet pe fața lui. Sunt frați, acum sunt și la școală, în clasa 8-a, integrați în învățământul de masă. Și ei au venit împreună cu alți trei frați.

Impresionantă este povestea lui Iuri, un adolescent care a trecut singur granițele țării, după ce ambii părinți au murit în război. A ajuns la frontieră, iar polițiștii l-au îndrumat către voluntarii organizației Salvați Copiii. După ce a primit asistență umanitară în Vama Isaccea, Iuri a intrat în sistemul de protecție și îngrijire pentru copiii care au intrat neînsoțiți în România.

Citește și
Animalele de la grădina zoologică din Harkov vor fi eutanasiate, după ce forțele ruse le-au distrus habitatul
Animalele de la grădina zoologică din Harkov vor fi eutanasiate, după ce forțele ruse le-au distrus habitatul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mădălina Apostu, coordonantor Salvați Copiii: A fost nevoit să spună că părinții lui au murit amândoi și că i-a înmormântat în urmă cu câteva zile. Neavând pe nimeni acolo, a ajuns să plece spre nicăieri. Când a început să tremure, singurul medicament a fost îmbrățișarea și a plâns mult și apoi a spus, de asta aveam nevoie. Nimic nu l-a ajutat cât avea nevoie de o îmbrățișare.”

Asfel de cazuri de copii fugiți fără părinți sunt peste tot în țară.

Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș:De la începutul conflictului din Ucraina și până în prezent, la nivelul județului Maramureș a fost instituită o măsură de protecție specială pentru 25 de minori ucrainieni cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani, ajunși neînsoțiți pe teritoriul României. Momentan, în județ, sunt 6 minori ucrainieni.

Elena Tudor, secretar de stat ANPDCA: Toți copiii care nu sunt însoțiti de o persoană care își poate asuma creșterea și îngrijirea copilului respectiv, pot intra în sistemul de protecție specială, în grija statului și avem 256 de copii în servicii de tip familial și rezidențial, dar și copii care sunt cu rude.

Copiii care ajung fără părinți sau rude în România, intră automat în sistemul de protecție și pot trăi în centrele de îngrijire ale statului până la vârsta de 18 ani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 41. Zelenski: „Soldații ruși au ucis și torturat doar de plăcere”. Rusia acuză Occidentul
Război în Ucraina, ziua 41. Zelenski: „Soldații ruși au ucis și torturat doar de plăcere”. Rusia acuză Occidentul

Volodimir Zelenski a declarat, marți, că Rusia vrea să-i transforme pe ucraineni în "sclavi muți", în timp ce a declarat în fața Consiliului de Securitate al ONU că forțele lui Vladimir Putin trebuie să fie aduse în fața justiției.

Animalele de la grădina zoologică din Harkov vor fi eutanasiate, după ce forțele ruse le-au distrus habitatul
Animalele de la grădina zoologică din Harkov vor fi eutanasiate, după ce forțele ruse le-au distrus habitatul

Parlamentarul ucrainean Oleksandr Feldman a anunțat că armata rusă a distrus aproape complet grădina zoologică din Harkov, iar prădătorii mari care erau găzduiți aici, precum leii sau tigrii, vor trebui eutanasiați.

Africa de Vest, în pragul celei mai grave crize alimentare din ultimii zece ani
Africa de Vest, în pragul celei mai grave crize alimentare din ultimii zece ani

Impactul războiului din Ucraina a adus Africa de Vest în pragul celei mai grave crize alimentare din ultimii zece ani, au avertizat marţi 11 organizaţii internaţionale de ajutor, relatează dpa, citată de Agerpres.

Premiile Gopo sprijină creatorii de film din Ucraina prin intermediul campaniei „Uniți prin film” - LIVE pe VOYO
Premiile Gopo sprijină creatorii de film din Ucraina prin intermediul campaniei „Uniți prin film” - LIVE pe VOYO

Industria cinematografică din România îşi exprimă solidaritatea faţă de creatorii de film din Ucraina prin intermediul campaniei „Uniţi prin film", la cea de-a XVI-a ediţie a Premiilor Gopo.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.