Ploile ruinează vacanțele de schi ale românilor. Mulți își anulează rezervările, pe pârtii fiind numai noroi și apă

×
Codul embed a fost copiat

După căldură și vânt, acum vin ploile să ruineze vacanța de schi. 24 de județe plus Capitala iau liber de la școală săptămâna viitoare și mulți părinți aveau rezervare la munte. Însă au început să anuleze pentru că pârtiile s-au umplut de apă și noroi.

Iarna pare că s-a topit în fața primăverii: prognoza arată că până la mijlocul lunii va fi mai cald decât normalul perioadei.

A plouat zdravăn în Poiana Brașov, stațiune aflată la 1.000 de metri altitudine. Pârtiile de începători, de la poalele Postăvarului, sunt pline de apă.

Turistă: „Aș fi preferat doar să ningă sau măcar să nu plouă”.

Chiar și zăpada artificială rezistă greu în asemenea condiții.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Veronica Lăzărescu, instructor snowboard:Dimineața este înghețată o oră, după aceea devine apoasă”.

Sus, în masivul Postăvaru, este mai bine pentru că nins, însă cei care și-au programat vacanța de schi în perioada următoare își fac griji.

Adrian Dogaru, instructor de schi: „Mulți sună să zica, OK, anulăm, plouă”.

Bianca Socol, reprezentantul unui hotel: „Noi permitem reprogramarea sejurului dacă e cazul”.

Turist: „Avem noroc că sunt tunurile de zăpadă și fetițele pot să schieze”.

Este drept, însă întreținerea pârtiilor, în condiții de vreme potrivnică, este costisitoare.

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: „Municipalitatea a cheltuit aproximativ 4 milioane de lei pe tot ce înseamnă energie electrică, apa care s-a utilizat pentru producerea zăpezii artificale”.

În vreme ce primăria Brașovului trage speranță că va încheia sezonul pe profit, alți administratori de pârtii s-au resemnat. Instalațiile de transport pe cablu sunt închise în multe locuri din țară, după cum arată imaginile camerelor de supraveghere.

Și în Franța, o importantă destinație pentru turismul de iarnă din Europa, sunt 200 de teleferice nefolosite din cauză că pârtiile nu mai au zăpadă. Domeniile mici de schi depind de subvenția publică.

Turist: „Cred că natura se schimba, trebuie să ne adaptăm”.

Curtea de Conturi din Franța a publicat un raport în care critică modul în care stațiunile montane se adaptează la schimbările climatice, investind în producția de zăpadă artificială, soluție considerată ineficientă pe termen lung. Instituția a recomandat diversificarea activităților pentru turiști.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.